Concedieri colective la Electrica Serv. Urmează negocieri cu sindicatele

Vocea.biz / 01.11.2017
Concedieri colective la Electrica Serv. Urmează negocieri cu sindicatele

Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica a anunţat miercuri că Electrica Serv, filiala sa de întretinere şi servicii energetice, va intra într-un program de concedieri colective valabil până la data de 31 decembrie 2019, iar numărul angajaţilor care vor fi concediaţi urmează să fie stabilit împreună cu sindicatele.

”La nivelul societăţii Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA a fost aprobat un program de concedieri colective valabil până la data de 31 decembrie 2019, în vederea eficientizării activităţii societăţii prin corelarea numărului de angajaţi indirect productivi cu cel al angajaţilor direct productivi”, arată Electrica într-un comunicat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB), titrează News.ro.

Numărul de angajaţi care vor fi disponibilizaţi prin programul de concediere colectivă şi planul detaliat de implementare va fi stabilit ”împreună cu partenerul de dialog social conform prevederilor legale în vigoare”, spun oficialii Electrica.

De asemenea, Electrica a mai anunţat că pe 31 octombrie 2017, ca urmare a obţinerii aprobărilor corporative necesare, au fost semnate contractele de transfer de activitate între fiecare dintre filialele de distribuţie a energiei electrice din cadrul grupului Electrica (Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud) şi Societatea Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv.

”Activităţile transferate la nivelul fiecărei filiale de distribuţie sunt mentenanţă şi investiţii, proiectare, achiziţii şi logistica. Acest transfer face parte din programul de reorganizare a ariei de activitate a distribuţiei, care vizează implementarea unui nou model ţintă de organizare a segmentului de distribuţie, bazat pe procese reproiectate (inclusiv activităţile internalizate) cu accent pe eficientizarea şi calitatea serviciilor oferite clienţilor, realizarea planului de investiţii şi reducerea şi controlul costurilor”, mai informează compania.

Grupul Electrica a înregistrat în trimestrul I al acestui an o pierdere de 51 milioane lei, comparativ cu un profit net de 142 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Electrica a obţinut venituri operaţionale de 1,44 miliarde lei, în scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Totodată, compania a distribuit 4,6 TWh de energie electrică, în creştere cu 4%, la 3,68 milioane de utilizatori.

Grupul Electrica are 3,68 milioane de clienţi şi a distribuit aproximativ 17,5 TWh de electricitate în 2016, în creştere cu 2,6% faţă de 2015.

În urma listării companiei la bursă, în 2014, statul nu mai este acţionar majoritar, iar în consiliul de administraţie mai deţine doar trei din şapte locuri. Totuşi, statul, prin Ministerul Energiei, rămâne cel mai mare acţionar, cu o deţinere de 48,78%.

Electrica are în prezent o valoare de piaţă de 4,46 miliarde lei (circa 1 miliarde euro).

Citește și...