Bărbatul care a jefuit Banca Românească din Capitală și a reușit în câteva secunde să fure 69.000 de lei a fost prins după șase zile, fiind găsit miercuri, într-o locuință din Sectorul 4. Autorul jafului, un tânăr de 27 de ani, a pierdut 22.000 de lei din banii furați la cazinou, restul sumei, în valută, fiind găsită de anchetatori. Polițiștii nu au găsit și pistolul pe care bărbatul l-a folosit la jaf, el spunându-le anchetatorilor că era un pistol de jucărie.
Poliția Capitalei a anunțat că miercuri au fost făcute trei percheziții pentru prinderea suspectului în cazul jafului din 25 mai, de la o sucursală a unei bănci din Sectorul 4, de unde, sub amenințarea unei arme, a furat 69.000 de lei.
Suspectul, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit într-o locuință din Sectorul 4 și tot acolo erau și banii, în valută, care au fost furați din bancă, aceștia reprezentând 70% din prejudiciu.
Surse judiciare au declarat, pentru Vocea.biz, că tânărul, Răzvan Constantin, și-a făcut singur planul jafului, a intrat înarmat în sucursala Băncii Românești de pe Șoseaua Giurgului nr. 119, a amenințat-o pe femeia de la casierie să îi dea toți banii, apoi a fugit cu o mașină. De la bancă, tânărul a mers la un centru comercial, și-a cumpărat haine noi, s-a bărbierit și și-a luat un nou rucsac în care a băgat banii furați.
Bărbatul a mers apoi acasă, unde a lăsat o parte din bani, respectiv toată suma care era în valută, iar cu 22.000 de lei a mers la un cazinou, unde i-a pierdut la ruletă.
Polițiștii nu au găsit și arma folosită la jaf, bărbatul spunându-le anchetatorilor că era o armă de jucărie.
Bărbatul este audiat de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 la Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Capitalei.
La documentarea cauzei au contribuit mare parte din polițiștii Capitalei, bărbatul fiind prins și cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale.