Cod galben de inundații în mai multe județe din țară. Harta zonelor vizate

vocea.biz / 24.05.2017
Cod galben de inundații în mai multe județe din țară. Harta zonelor vizate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Caraş Severin şi Timiş, valabilă până joi după-masă.

Atenţionarea este valabilă până joi, la ora 16.00.

Hidrologii avertizează că pe râurile din bazinele hidrografice Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare şi afluenţi (judeţul Bistriţa Năsăud), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii mici ai Mureşului inferior aferenţi sectorului aval S.H. Alba Iulia (judeţele Alba, Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Timiş – bazin superior şi afluenţi, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş (judeţul Caraş Severin), se pot produce inundaţii.

cod galben de inundatii
Sursa foto: INHGA

Totodată, fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Satu Mare, Maramureş, Alba, Hunedoara şi Caraş Severin, relatează Mediafax.

Şi Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de miercuri, de la ora 15.00 şi până sâmbătă la ora 23.00, pentru aproape toată ţara.

Citește și...