Grindeanu caută o metodă prin care vaccinul să devină obligatoriu

Vocea.biz / 20.05.2017
Grindeanu caută o metodă prin care vaccinul să devină obligatoriu

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că rata de vaccinare în România este de doar 60%, deși ar trebui să fie circa 95% și că s-ar putea să fie nevoie, pentru a stopa focarele de rujeolă, de o formă de obligativitate a vaccinării.

Premierul României a vizitat Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, unde, de patru ani, se construiește un nou corp de clădire, iar lucrările nu au fost finalizate nici în acest moment.

De asemenea, Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu medicii de familie din județ, cu reprezentanții spitalelor, ai Direcției de Sănătate Timiș și ai Casei Județene de Sănătate Timiș pentru a discuta despre situația vaccinurilor, în condițiile în care județul Timiș este primul pe țară în ceea de privește numărul de decese din cauza rujeolei, dar și al îmbolnăvirilor.

La finalul întâlnirii, premierul României a declarat presei că speră ca situația să fie rezolvată la nivel național.

”Sunt 8 decese în Timiș, la copii, din diverse cauze inițiale, dar cea finală este următoarea: nu au fost vaccinați. Suntem pe primul loc în țară, iar adunate cazurile de rujeolă din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt cât toată țara la un loc. Nu se poate așa ceva. Cauzele care au dus aici sunt diverse, dar am ajuns în această situație. Eu sper ca toată lumea să-și dea concursul, să rezolvăm problema”, a spus premierul.

”Cert este că, din acest punct de vedere, unele schimbări le-am făcut, altele vor fi în perioada următoare, să vedem cum iese din dezbatere publică și cum va intra Legea Vaccinării. Sunt lucruri care vor trebui să așeze acest sistem pe anumite coordonate care să-l facă predictibil. Noi trebuie să știm din timp și să dăm comenzi din timp de câte doze de vaccinuri e nevoie pe diverse categorii. Lucrul acesta nu prea s-a mai făcut în ultimii ani și s-a intrat într-o situație de criză, așa cum a fost”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Întrebat de jurnaliști dacă susține vaccinarea obligatorie, premierul României a declarat că înainte ca acest lucru să se întâmple, ar trebui ca statul să se asigure că are necesarul de vaccinuri.

”Înainte de a obliga pe cineva să facă o acțiune de acest tip, statul trebuie să facă altceva: să se asigure că are necesarul de vaccinuri, înainte de a obliga părinții sau de a-i amenda, de exemplu, dacă ar fi obligatorie. Înainte de a-i amenda că nu și-au vaccinat copiii, tu trebuie să asiguri vaccinurile. Noi suntem în situația, în momentul acesta, în care nu prea avem începutul și atunci lucrurile astea trebuie rezolvate, în primul rând, trebuie așezat cadrul legal, să-l facem predictibil, să știi din timp ce ai de făcut și apoi de discutat”, a spus Grindeanu.

Acesta a adăugat că părinții care aleg să nu-și vaccineze copiii aduc atingere dreptului la sănătate al altora.

”Am copii, i-am vaccinat, nu m-a obligat nimeni, dar eu consider că am făcut foarte bine că i-am vaccinat. Dar libertatea mea e deplină atâta timp cât nu atinge libertatea dumneavoastră. Dacă transpunem lucrul ăsta în ceea ce am discutat până acum, libertatea de a nu-ți vaccina copilul, pe care o ai, poate să aducă atingere libertății mele, atât timp cât duce la o epidemie și îmbolnăvești pe toată lumea din clasă, de exemplu. Sunt lucruri pe care ar trebui să le avem în vedere”, a precizat Sorin Grindeanu.

Premierul României a mai afirmat că s-ar putea să fie nevoie ca în anumite zone, în care sunt focare de epidemie, vaccinarea să fie obligatorie, mai ales că în țară rata de vaccinare este de doar 60%, în acest moment.

”S-ar putea să fie nevoie, pentru a stopa aceste focare, în acest moment, să avem o formă prin care să obligăm (n.r. vaccinarea), pentru că altfel lucrurile se extind. Statistic, în acest moment, în zona rurală în România, se stă ca și procent mult mai bine cu vaccinarea decât în zona urbană. Noi ar trebui să fim, ca și țară membră a Uniunii Europene, undeva la 95%. Suntem pe la 60%. În zona rurală, lumea își duce copiii la vaccinare, în zona urbană, probabil din prea multă informație despre medicină alternativă s-a ajuns la situația asta. Medicii de familie sunt la capătul acestui lanț și cei care trebuie să administreze vaccinul. Există în acest moment propuneri și s-au luat măsuri concrete și s-a și discutat aici de impulsionarea activității medicilor de familie, inclusiv să spunem prin ceea ce înseamnă decontările la CNAS”, a mai spus premierul.

Până în prezent, 26 de copii au murit din cauza rujeolei în România.

Citește și...