Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Zece noi cazuri de rujeolă, confirmate în judeţul Vaslui, la copii cu vârste între trei luni şi 15 ani, nevaccinaţi

Zece noi cazuri de rujeolă au fost confirmate, vineri, în judeţul Vaslui, la copii cu vârste între trei luni şi 15 ani, aceştia fiind internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Medicii spun că niciunul dintre cei zece copii nu a fost vaccinat împotriva boliii, scrie news.ro

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, cele zece cazuri de rujeolă sunt la copii cu vârste cuprinse între trei luni şi 15 ani, majoritatea fiind din mediul rural.

Toţi copiii sunt internaţi în prezent în Secţia de Boli infecţioase a SJU Vaslui.

”Cazurile de boală au fost confirmate de Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi, iar starea de sănătate a pacienţilor nu ridică probleme”, a declarat, vineri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.

Joi, alţi doi copii au fost internaţi la SJU Vaslui cu suspiciune de rujeolă, probe pentru confirmarea sau infirmarea bolii fiind trimise la centrul din Iaşi.

Luna aceasta, în cazul altor trei copii a fost confirmată suspiciunea de rujeolă, unul dintre aceştia, în vârstă de cinci luni, murind la un spital din Iaşi.

De la începutul anului, în judeţul Vaslui au fost confirmate 27 de cazuri de rujeolă.

 

Vocea Biz