Buzău: Patru răniţi într-un accident în care au fost implicate trei maşini, una aparţinând Companiei de Apă

Sursa foto: Arhivă

Patru persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2, în judeţul Buzău, şi în care au fost implicate trei autovehicule, una dintre acestea aparţinând Companiei de Apă Buzău. Traficul în zonă se desfăşoară îngreunat, scrie news.ro.

Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea buzoiană Oreavu, după ce o maşină a Companiei de Apă Buzău, societate aflată în subordinea Primăriei, în care se aflau doi angajaţi, a oprit pe mijlocul drumului pentru a intra într-o benzinărie ca să mai ia alţi doi muncitori, iar din spate a fost lovită de un alt autoturism al cărui şofer nu a mai putut să frâneze la timp.

În urma impactului, maşina Companiei de Apă a fost aruncată pe contransens, unde a lovit un al treilea autoturism.

Cei doi angajaţi ai Companiei de Apă au fost răniţi mai grav şi au fost transportaţi la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Mihail Drăghiciu. Alte două persoane din celelalte două maşini – un tânăr de 22 de ani din Râmnicu Sărat şi un bărbat de 43 de ani din judeţul Brăila – au primit îngrijiri la faţa locului, având răni uşoare.

La faţa locului sunt aşteptaţi să ajungă şi inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău, în condiţiile în care în accident au fost implicaţi muncitori, angajaţii Companiei de Apă fiind în timpul serviciului.

Traficul rutier pe DN 2, în zona producerii accidentului, se desfăşoară îngreunat, fiind deviat prin benzinăria din apropiere şi pe marginea drumului.

 

loading...
VEZI COMENTARII