Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, află în 22 mai dacă va fi arestat la domiciliu

vocea.biz / 19.05.2017
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, află în 22 mai dacă va fi arestat la domiciliu

Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, va afla luni dacă va fi judecat în stare de arest la domiciliu, în dosarul ”Nazarcea”, în care este acuzat, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene, după ce instanţa a amânat, vineri, să se pronunţe, transmite news.ro.

Curtea de Apel Constanţa a judecat, vineri, solicitarea procurorilor anticorupţie de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, anchetatorii susţinând că acesta ar fi încălcat condiţiile controlului judiciar.

Şedinţa de judecată a durat numai câteva zeci de minute şi a fost secretă, iar la ieşire avocatul prelatului, Maria Vasii, a declarat că totul este ”o înscenare”, iar documentul în baza căruia a fost formulată solicitarea procurorilor anticorupţie, o adeverinţă, ar fi fost falsificat prin schimbarea datei.

Instanţa a judecat cererea DNA, dar a amânat pronunţarea pentru luni, 22 mai.

”În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar. În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188, 75 ha”, arăta DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că prin emiterea împuternicirii IPS Teodosie ar fi încălcat simultan cele două obligaţii care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar: să nu desfăşoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

”A reieşit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuşi, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverinţa de suprafaţă fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a şi fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul Petrescu Teodosie a fost trimis în judecată – cea aferentă campaniei 2016 – era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul Ştefan Aurelian, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că foloseşte anumite suprafeţe agricole)”, mai precizează DNA.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au refuzat, marţi, să comenteze solicitarea procurorilor DNA Constanţa, precizând că analizează situaţia, urmând să ofere ulterior un punct de vedere.

Arhiepiscopul Tomisului este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În prezent dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanţa, iar faţă de IPS Teodosie este în vigoare măsura controlului judiciar.

 

Tags:
Citește și...