O fată de 17 ani a murit, iar un tânăr şi o fetiţă de nouă ani au fost răniţi, după ce maşina în care erau s-a răsturnat în faţa unui liceu din Vâlcea

vocea.biz / 17.05.2017
O fată de 17 ani a murit, iar un tânăr şi o fetiţă de nouă ani au fost răniţi, după ce maşina în care erau s-a răsturnat în faţa unui liceu din Vâlcea

O fată în vârstă de 17 ani, din judeţul Vâlcea, a murit, iar un tânăr de 18 ani şi o fetiţă de nouă ani au fost răniţi într-un accident produs, miercuri dimineaţă, în faţa liceului din localitatea Măciuca, unde o maşină condusă de tânărul de 18 ani a derapat şi s-a răsturnat, relatează news.ro.

Potrivit datelor furnizate de IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc miercuri dimineaţă, la ora 8.00, în faţa liceului din locaitatea Măciuca.

Poliţiştii au stabilit că şoferul în vârstă de 18 ani a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la dreapta, pe drumul naţional 67B, autoturismul răsturnându-se pe marginea şoselei.

În urma acidentului, tânăra în vârstă de 17 ani aflată pe locul din dreapta şoferului a murit, iar şoferul şi o fată în vârstă de nouă ani au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Cele două fete erau surori.

Tânărul va fi cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

(news.ro)

Citește și...