Ministerul Transporturilor vrea să înăsprească pedepsele pentru transportul ilegal de persoane şi mărfuri

vocea.biz / 17.05.2017
Ministerul Transporturilor vrea să înăsprească pedepsele pentru transportul ilegal de persoane şi mărfuri

Ministerul Transporturilor vrea să scoată sintagma ”în mod repetat” din articolul de lege care prevede condiţiile în care sunt sancţionaţi transportatorii ilegali de mărfuri şi persoane, în condiţiile în care autorităţile nu pot demonstra caracterul repetat al faptei ilegale, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă lansat miercuri în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

 În legea care reglementeaza transportul în regim de taxi, de mărfuri sau persoane, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanele fizice sau juridice ”pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul (…)”.

În proiectul de OUG, dispare din articolul respectiv sintagma ”în mod repetat”, astfel că autorităţile ar putea aplica sancţiunea imediat, fără a mai fi nevoite să demonstreze caracterul repetat al faptei. Potrivit ministerului, actualele dispoziţii ale legii nu prevăd o sancţiune clară pentru cei care desfăşoară activitate de transport în regim de taxi fără autorizaţie taxi valabilă.

 ”Având în vedere dificultatea aplicării de către organele de control a uneia din sancţiunile prevăzute de Legea nr.38/2003 ca urmare a imposibilităţii demonstrării caracterului repetat al faptei prin care se efectuează transport fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă, este necesar a se intervenii asupra uneia din actualele dispoziţii ale respectivei legi în sensul de a se revizuii sancţiunea aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea acestei activităţi fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă”, se arată în proiect.

Prin modificarea propusă, autorităţile vor să clarifice condiţiile de aplicare a sancţiunilor, iar aplicarea acesteia se va putea face direct de către organele de control, fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei.

viewscnt

Citește și...