Comisar european: La suprafaţă, ne confuntăm cu o criză economică în UE, dar, dincolo de această problemă, avem o criză de identitate

vocea.biz / 17.05.2017
Comisar european: La suprafaţă, ne confuntăm cu o criză economică în UE, dar, dincolo de această problemă, avem o criză de identitate

Comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics, a declarat, miercuri, la Cluj, că instituţia la care lucrează încearcă să ducă la bun sfârşit integrarea culturală a tuturor cetăţenilor Uniunii Europene, explicând că programe pentru tineri, aşa cum este Erasmus, pot ajuta în acest proces, potrivit news.ro.

Întrebat cum vede problema euroscepticismului în rândul tinerilor, comisarul european Tibor Navracsics a spus că Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu o criză de identitate, ce poate fi rezolvată şi prin schimburi culturale.

”La suprafaţă, ne confuntăm cu o criză economică în UE, dar, dincolo de această problemă, avem o criză de identitate. Cumva, am devenit victime ale succesului pe care tradiţiile europene îl au. Trebuie să dezvoltăm o versiune de identitate europeană, iar identitatea europeană trebuie să completeze identitatea naţională, nu să o înlocuiască. Trebuie să facem programul Erasmus accesibil şi tinerilor care provin din regiuni mai puţin dezvoltate ale UE”, a afirmat Navracsics, la un dialog cu cetăţenii.

Tibor Navracsics va participa, joi, la deschiderea FUEN (Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene), care are loc în perioada 17-21 mai, la Cluj-Napoca.

 

Tags:
Citește și...