Procurorii DNA cer înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu pentru arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, în dosarul în care acesta este judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, solicitarea fiind motivată de faptul că ierarhul ”a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar”.
UPDATE ORA 16.00 Curtea de Apel Constanţa va judeca, în data de 19 mai, solicitarea procurorilor DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu în cazul arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, judecat la aceeaşi instanţă pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene. Anterior solicitării procurorilor DNA, Curtea de Apel Constanţa stabilise data de 8 iunie pentru a lua în discuţie dacă prelungeşte sau nu controlul judiciar.
“În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar. În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188, 75 ha”, transmite DNA printr-un comunicat de presă.
Procurorii susţin că prin emiterea împuternicirii, ÎPS Teodosie ar fi încălcat simultan cele două obligaţii care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar : să nu desfăşoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
“A reieşit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuşi, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverinţa de suprafaţă fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a şi fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul PETRESCU TEODOSIE a fost trimis în judecată – cea aferentă campaniei 2016 – era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul ŞTEFAN AURELIAN, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că foloseşte anumite suprafeţe agricole)”, mai precizează DNA.