Reprezentanţii României la Eurovision 2017 se întorc duminică în ţară. Marciuc: Foarte important pentru noi este votul publicului

vocea.biz / 14.05.2017
Reprezentanţii României la Eurovision 2017 se întorc duminică în ţară. Marciuc: Foarte important pentru noi este votul publicului

Reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2017, Ilinca & Alex Florea alături de echipa televiziunii publice, se întorc duminică în ţară, după ce în finala concursului au ocupat locul al şaptelea, transmite news.ro.

Punctajul obţinut de piesa piesa ”Yodel It!”, compusă de Mihai Alexandru, a fost obţinut din voturile pe care Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României în concurs, le-au primit din partea Moldovei (12 puncte), Adjerbadjan (3 puncte), Letonia (3 puncte), Muntenegru (10 puncte), Albania (3 puncte), Malta (5 puncte), Macedonia (4 puncte), Grecia (6 puncte), Bulgaria (3 puncte), Olanda (1 punct), Irlanda (8 puncte). La acestea s-au adăugat 224 de puncte de la televot, rezultând, în final, un total de 282 de puncte.

“Din 2010, de la rezultatul extraordinar pe care Paula Seling şi Ovi l-au obţinut la Oslo, România nu s-a mai clasat între primele zece ţări la Eurovision. Mai mult, foarte important este pentru noi votul publicului, care ne-a clasat pe poziţia a cincea. Le mulţumesc în mod special fanilor din Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Danemarca, Polonia, Spania şi Ucraina, de unde am primit cele mai multe voturi”, a transmis Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2017.

Portugalia a câştigat finala, sâmbătă seară, cu melodia ”Amar Pelos Dois”, interpretată de Salvador Sobral, obţinând 758 de puncte. Podiumul a fost completat de Bulgaria, cu ”Beautiful Mess”, interpretată de Kristian Kostov (615 puncte) şi de Republica Moldova, cu ”Hey Mamma”, a celor de la Sunstroke Project (374 de puncte).

Finala Eurovision 2017 a fost transmisă în direct sâmbătă, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+.
Clasamentul final Eurovision 2017

  1. Portugalia: Salvador Sobral – Amar Pelos Dois – 758 de puncte
    2. Bulgaria: Kristian Kostov – Beautiful Mess 615 puncte
    3. Moldova: Sunstroke Project – Hey Mamma – 374 de puncte
    4. Belgia: Blanche –  City Lights – 363
    5. Suedia: Robin Bengtsson – I Can’t Go On – 344
    6. Italia: Francesco Gabbani – Occidentali’s Karma – 334
    7. România: Ilinca ft. Alex Florea – Yodel It – 282
    8. Ungaria: Joci Pápai – Origo – 200
    9. Australia: Isaiah – Don’t Come Easy – 173
    10. Norvegia: JOWST – Grab The Moment – 158
    11. Olanda: OG3NE – Lights and Shadows – 150
    12. Franţa: Alma – Requiem – 135
    13. Croaţia: Jacques Houdek – My Friend – 128
    14. Azerbaidjan: Dihaj – Skeletons – 120
    15. Marea Britanie: Lucie Jones – Never Give Up On You – 111
    16. Austria: Nathan Trent – Running On Air – 93
    17. Belarus: Naviband – Story of My Life – 83
    18. Armenia: Artsvik – Fly With Me – 79
    19. Grecia: Demy – This is Love – 77
    20. Danemarca: Anja – Where I Am – 77
    21. Cipru: Hovig – Gravity – 68
    22. Polonia: Kasia Moś – Flashlight – 64
    23. Israel: IMRI – I Feel Alive – 39
    24. Ucraina: O.Torvald – Time – 36
    25. Germania: Levina – Perfect Life – 6
    26. Spania: Manel Navarro – Do It For Your Lover – 5

 

 

Citește și...