Juncker la Cotroceni: Vreau ca MCV să fie ridicat şi România să fie primită în Schengen până în ianuarie 2019

vocea.biz / 11.05.2017
Juncker la Cotroceni: Vreau ca MCV să fie ridicat şi România să fie primită în Schengen până în ianuarie 2019

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, la recepţia oferită la Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, că vrea ca MCV să fie ridicat şi ca România să fie primită în Spaţiul Schengen înainte de a prelua preşedinţia Consiliului European, în primul semestru al anului 2019, potrivit news.ro.

„Aş vrea ca până atunci, iar aceasta este o promisiune pe care am făcut-o la începutul mandatului meu, aş vrea ca până atunci, MCV să fie anulat. Nu se poate sa prezidezi UE când ai impresia că este controlat, observat de alţii”, a subliniat el

„Vreau ca până la preşedinţia română, România să facă parte din Spaţiul Schengen. România a îndeplinit toate criteriile (…). Nu vreau să fie adăugate noi criterii si noi conditii celor existente deja”, a adăugat preşedintele CE.

 „UE se construieşte în armonie, uneori cu ritmuri diferite”, a afirmat Juncker, pledând din nou pentru proiectul Europei cu mai multe grade de integrare – unul dintre scenariile promovate de el pentru viitorul blocului comunitar după Brexit.
Citește și...