Republica Moldova, Australia şi Cipru se numără printre cele zece ţări care s-au calificat, marţi seară, în finala Eurovision Song Contest 2017, ce va avea loc sâmbătă la Kiev, scrie news.ro.
Cele 10 ţări care s-au calificat în finală au fost anunţate în ordine aleatorie: Republica Moldova, Azerbaidjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru şi Belgia.
Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia, sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Ucraina.
Un număr de 18 ţări au participat în prima semifinală a Eurovision 2017, care a avut loc marţi seară în capitala Ucrainei.
Primele nouă au fost, în ordine: Suedia (Robin Bengtsson, cu melodia ”I Can’t Go On”), Georgia (Tamara Gachechiladze, cu piesa ”Keep The Faith”), Australia (Isaiah, ”Don’t Come Easy”), Albania (Lindita, ”World”), Belgia (Blanche, ”City Lights”), Muntenegru (Slavko Kalezić, ”Space”), Finlanda (Norma John, ”Blackbird”), Azerbaidjan (Dihaj, ”Skeletons”) şi Portugalia (Salvador Sobral, ”Amar Pelos Dois”).
Au urmat reprezentanţi ai celorlalte nouă ţări participante în această etapă a competiţiei: Grecia (Demy, ”This is Love”), Polonia (Kasia Moś, ”Flashlight”), Republica Moldova (Sunstroke Project, ”Hey Mamma”), Islanda (Svala, ”Paper”), Republica Cehă (Martina Bárta, ”My Turn”), Cipru (Hovig, ”Gravity”), Armenia (Artsvik, ”Fly With Me”), Slovenia (Omar Naber, ”On My Way”) şi Letonia (Triana Park, ”Line”).
După deschiderea votului, Jamala, artista care a câştigat Eurovision Song Contest anul trecut, a interpretat melodia ”1944”, cu care a reprezentat Ucraina la Stockholm. Cântecul ei a stârnit controverse la ediţia precedentă a concursului muzical, întrucât versurile sale se referă la deportarea tătarilor din Crimeea, în timpul regimului sovietic condus de Stalin. Mulţi dintre cetăţenii din Rusia au spus că rezultatul concursului din 2016 a fost unul politic.
Jamala a mai cântat o melodie după încheierea votului, ”Zamanyly”, pe care a lansat-o anul trecut, alături de grupul ucrainean DakhaBrakha.
Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, vor intra în concurs cu melodia ”Yodel It!” în cea de-a doua semifinală, joi. În această etapă a concursului vor mai concura: Macedonia, Malta, Olanda, Serbia, Danemarca, Ungaria, Austria, Irlanda, Elveţia, Estonia, Israel, Bulgaria, San Marino, Lituania, Croaţia, Norvegia şi Belarus.
Eurovision Song Contest 2017 se desfăşoară sub sloganul “Celebrate diversity”, în competiţie participând în total 42 de ţări, după retragerea Rusiei.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională anuală, la care participă ţările ce deţin statutul de membru activ în cadrul European Broadcasting Union (EBU), cea mai importantă asociaţie a posturilor publice de televiziune din Europa. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 şi este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume.
Eurovision este, de asemenea, unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cu audienţe care depăşesc în fiecare an pragul de 100 de milioane de telespectatori. Printre artiştii ale căror cariere internaţionale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alţii, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988) şi Julio Iglesias (locul 4 în 1970).