Asociaţia service-urilor auto: Singura persoană care deţine pârghiile politice şi are autoritatea necesară rezolvării crizei RCA este Liviu Dragnea

vocea.biz / 08.05.2017
Asociaţia service-urilor auto: Singura persoană care deţine pârghiile politice şi are autoritatea necesară rezolvării crizei RCA este Liviu Dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, este singura persoană care poate rezolva problemele din piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA, în condiţiile în care nicio autoritate nu a luat măsuri realiste de corectare în cele aproape şase luni de plafonare a tarifelor, potrivit unui comunicat publicat luni de Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), citat de news.ro.

Guvernul a aprobat anul trecut, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF. Perioada de plafonare a început în 18 noiembrie 2016 şi va expira în 18 mai.

Executivul ia în calcul prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni, au declarat, vineri, surse guvernamentale. ASSAI a transmis luni dimineaţă o scrisoare deschisă adresata preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe tema problemelor din piaţa RCA.

“În momentul de faţă, singura persoană care deţine pârghiile politice potrivite şi are autoritatea parlamentară necesară rezolvării crizei RCA este domnul Liviu Dragnea. Miracole nu se pot întâmpla în zece zile, dar luarea unor măsuri ferme şi corecte în perioada următoare ar conduce la reducerea amplorii consecinţelor negative pe termen scurt şi mediu”, a declarat preşedintele ASSAI, Cristian Muntean, în cadrul comunicatului.

Muntean a atras atenţia că, la aproape şase luni de la decizia de plafonare a tarifelor RCA, statul român se află în aceeaşi situatie.

”Prelungirea cu încă trei luni a perioadei de plafonare a tarifelor RCA ar putea fi adoptată doar în condiţiile în care o serie de măsuri de corectare a acestei situaţii nu ar fi dat rezultate. ASF nu a luat nicio masură realistă şi concretă în cele şase luni pentru corectarea derapajelor de cost din piaţa de asigurări şi în aceste condiţii, în care nu a fost adoptată nicio masură, este aproape imposibil să fie întrunite condiţiile minim necesare prelungirii perioadei de plafonare a tarifelor RCA cu încă trei luni”, a declarat Muntean.

Preşedintele ASSAI consideră că şansele adoptării legii RCA în urmatoarele 10 zile sunt aproape nule, în condiţiile în care doar la comisia de Buget Finanţe au fost depuse 327 de amendamente.

Vineri, cinci patronate din transporturile rutiere (UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI) solicită Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurărilor RCA cu încă şase luni, în condiţiile în care o nouă lege RCA nu este încă în vigoare.

Îngheţarea poliţelor RCA a fost salutată anul trecut de transportatori, dar criticată de companiile de asigurări active pe segmentul RCA, care se plâng că înregistrează pierderi şi cer revenirea la tarife libere. Volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul RCA a crescut anul trecut cu 29%, la 4,03 miliarde lei (897 milioane euro), ca urmare a creşterii primei medii.

Citește și...