Teatrul Odeon dat afară de Primărie din sediul aflat în Calea Giuleşti, în favoarea Operei Comice pentru Copii

vocea.biz / 05.05.2017
Teatrul Odeon dat afară de Primărie din sediul aflat în Calea Giuleşti, în favoarea Operei Comice pentru Copii

Spaţiile pe care Teatrul Odeon le are în Calea Giuleşti nr.16, unde funcţionează atelierele de croitorie, de tâmplărie, sudură, magaziile, unde sunt depozitate sute de costume dar şi decoruri, a fost pierdut, prin hotărâre de Consiliu General, în favoarea Operei Comice pentru Copii. Directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr, crede că ”teatrului i se taie astfel posibilitatea să funcţioneze normal, iar modalitatea este lipsită de onestitate, de scrupule şi nociv pentru instituţie”.

”Imobilul situat în Bucureşti, Calea Giuleşti nr.16, sectorul 6, aflat în domeniul public al Municipiului Bucureşti, identificat conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se transmite integral din administrarea teatrului Odeon în administrarea Operei Comice pentru Copii, ambele instituţii publice de cultură de interes local”, se arată în Hotărârea CGMB.

Conform Hotărârii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare Teatrul Odeon (clădire subordonată Municipalităţii) va trebui să predea Operei Comice pentru Copii partea de imobil pe care le administrează în prezent.

Teatrul Odeon a formulat vineri un punct de vedere către Primărie. ”Din momentul în care imobilul va fi preluat în administrare de o altă instituţie, activitatea desfăşurată de Teatrul Odeon va fi aproape paralizată, întrucât teatrul nu poate funcţiona fără ateliere”. În Hotărâre nu este prevăzută nicio alternativă pentru «relocarea» atelierelor”, a transmis conducerea teatrului către PMB.

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a explicat într-o conferinţă de presă cum s-a ajuns la ”imposibilitatea de a mai produce spectacole, pentru că asta se va întâmpla dacă vom pierde acest spaţiu de 3.000 de mp”.

”Teatrul Odeon era Teatrul Giuleşti. Directoarea din anii ’70, doamna Deleanu a obţinut şi administrarea acestui spaţiu, Sala Majestic, fosta Sală Comedia, după ce a plecat Teatrul Naţional. Teatrul Odeon are în administrare două spaţii. La un moment dat, spaţiul din Giuleşti a fost închiriat de Media Pro şi împărţirea care s-a făcut la acea epocă a fost că toate atelierele cu magaziile şi care pot fi separate de scenă să rămână în gestiunea Teatrului Odeon. Aşa a fost până acum 9 ani când Primăria a hotărât să acorde spaţiul lăsat liber după plecarea studiourilor Media Pro – Operei Comice pentru Copii”, a explicat Dorina Lazăr, directorul general al Teatrului Odeon.

Spaţiul alocat Operei Comice pentru Copii era ”de la linia de tramvai până în fundul scenei”, iar magaziile şi atelierele erau ale Teatrului Odeon.

”Este o mare diferenţă între ce a hotărât acum opt ani CGMB şi hârtia semnată de viceprimar prin care să dea tot Teatrul Giuleşti către Teatrul Odeon. Eu încerc de opt ani de zile să revină asupra acestei hotărâri şi să lase Teatrului Odeon şi magaziile şi atelierele. Nu se poate. N-am putut să schimb această hotărâre”, a mărturisit Dorina Lazăr.

Managerul de la Odeon a descoperit acum o săptămână că în ultima şedinţă a Consiliului General s-a hotărât că Opera Comică va prelua magaziile şi atelierele şi că în decurs de 30 de zile de la primirea deciziei va trebui să fie mutate tot patrimoniul, magaziile cu cherestea, fier, scule, instalaţii de tâmplărie.

Teatrul Odeon deţine în spaţiul din Calea Giuleşti atelierele de sudură, tâmplărie, tapiţerie, croitorie bărbaţi, croitorie femei. ”Nu se poate face mutarea în 30 de zile. Eu cred că durează un an de zile mutarea şi relocarea împreună cu dotările necesare”, a subliniat Dorina Lazăr.

Teatrul Odeon funcţionează în Calea Victoriei în două săli. În cazul în care spaţiile din Giuleşti ar fi pierdute, activitatea Teatrului Odeon ar fi paralizată. Cea dea doua sală, Studio, nu ar putea fi folosită pentru depozitare. ”Sala Studio este ultraperformantă, pe care noi am amenajat-o acum 7 ani şi am pus-o în folosinţă. Ea a stat goală, ca o hrubă 50 de ani, din 1948, de la naţionalizare. Era teatrul doamnei Dina Cocea acolo. Au fost investiţi bani acolo, nu am cum să mut ateliere. Este o singură încăpere, nu am cum să o împart. Este un subsol. Clădirea această este monument istoric, nu ai voie să intervii asupra lui”, a explicat Dorina Lazăr, adăugând că restaurarea care se face acum se realizează după planurile Academiei.

Dorina Lazăr afirmă că în sediul din Calea Victoriei nu are loc să mai pună ”nicio maşină de cusut” şi vede două soluţii în rezolvarea problemei. ”Soluţia pe care o văd este ca Opera Comică pentru Copii, care beneficiază de o suprafaţă de aproximativ 12.000 de metri pătraţi, cu multă bunăvoinţă, să găsească o soluţie şi să-şi amenajeze nişte spaţii de producţie şi cu maşini ultraperformante. Altă soluţie: ca Primăria să mă ajute, să găsească un spaţiu care-i aparţine şi în care să mutăm, într-un an cât durează, în alt spaţiu toate atelierele”.

Douăzeci de oameni lucrează în atelierele şi magaziile din Calea Giuleşti. ”Nu vreau să mă gândesc că angajaţii ar putea să-şi piardă locurile de muncă”, a spus categoric Dorina Lazăr, explicând care sunt funcţiile acelor spaţii pentru spectacolele Odeonului.

”Nu mai putem asigura producţia niciunui spectacol. Atelierele fac reparaţii, lucrări de întreţinere. Se poate fără ateliere pesemne, dar atunci costurile cresc foarte mult. Atelierele ne ajută pentru că nu stăm la mâna altora. Decorurile se casează pe hârtie, dar nu se distrug. Costumele de la «Escu» au fost folosite şi pentru «Gaiţele»”, a completat managerul utilitatea propriilor materiale, decoruri, costume.

”Să înţeleg că este Opera din Paris acolo? Ce este acolo de are nevoie de 12.000 de metri pătraţi plus alţi 3.000?”, s-a întrebat una dintre actriţele Teatrului Odeon. ”Din câte ştiu, activitatea acolo se desfăşoară cu autocare care aduc copiii de la şcoli ca să înveţe despre operă. Foarte frumos, minunat, excepţional! Dar nu discloci o instituţie care are deja un statut, nu doar calitativ, ci şi instituţional şi financiar echilibrat de atâţia ani, pentru ca să extinzi ce? Activitatea pentru o instituţie care deocamdată nu a dovedit că are nevoie de nişte spaţii uriaşe ca să facă mai mult decât până acum. Care este justificarea financiară şi de politică culturală a Primăriei pentru această mutare?”, se întreabă angajaţii Teatrului Odeon.

Următoarele producţii ale Teatrului Odeon sunt puse ”în pericol” dacă hotărârea Consiliului General va fi pusă în aplicare.

 

Citește și...