Armata SUA pregăteşte investiţii masive pentru modernizarea Bazei aeriene Mihail Kogălniceanu

vocea.biz / 05.05.2017
Armata SUA pregăteşte investiţii masive pentru modernizarea Bazei aeriene Mihail Kogălniceanu

Armata Statelor Unite pregăteşte investiţii cuprinse între 25 şi 100 de milioane de dolari pentru modernizarea Bazei aeriene Mihail Kogălniceanu, situată în judeţul Constanţa, existând planuri de construire a unui terminal multifuncţional şi a unor capacităţi suplimentare de stocare a carburanţilor, scrie Mediafax.

“Contractul prevede elaborarea unui plan şi construirea unor noi facilităţi multifuncţionale, a unui nou terminal cargo şi a unor noi capacităţi de stocare a carburanţilor”, precizează Districtul european pentru inginerie al Armatei SUA, potrivit unui site guvernamental americanFederal Business Opportunities.

Armata americană intenţionează să construiască un alt terminal feroviar cargo, un alt sistem de alimentare cu apă, un alt terminal aeroportuar militar, un centru de operaţiuni, spaţii de stocare şi măsuri de îmbunătăţire a infrastructurii bazei militare.

“Obiectivele contractului vizează modernizarea generală, îmbunătăţirea protecţiei mediului, optimizarea măsurilor de securitate, a infrastructurii utilitare şi a designului”, precizează Armata SUA.

Valoarea estimată a proiectului de modernizare a Bazei Mihail Kogălniceanu este cuprinsă între 25 şi 100 de milioane de dolari.

Citește și...