Două persoane din Vâlcea rănite grav în urma unei explozii

Anca Miklos / 01.05.2017
Două persoane din Vâlcea rănite grav în urma unei explozii

Două persoane din localitatea Ioneşti, judeţul Vâlcea sunt grav rănite şi au arsuri pe mai mult de 40% din corp după o explozie cauzată de scăpările de gaze de la o butelie, care s-a petrecut în jurul orei 14.00.

Este vorba despre un bărbat de 60 de ani şi o femeie de 57 de ani. Aceasta a fost transportată la un spital din Capitală cu un elicopter SMURD, iar bărbatul rănit a fost transportat tot la un spital din București, dar cu o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea.

“Proprietarul a încercat să verifice cu o sursă de foc etanșeitatea instalației de gaz și a avut loc o explozie neurmată de incendiu. Explozia s-a produs în urma scăpărilor de gaz de la o butelie. Pentru femeie s-a chemat un elicopter SMURD pentru a o transporta la un spital din București, iar bărbatul a fost preluat de o ambulanță pentru a fi și el transportat la un spital din București”, a spus pentru Agerepres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu.

Din fericire, explozia nu a fost urmată şi de un incendiu.

Citește și...