Un copil de 8 ani este în stare critică, după ce a ajuns la spital cu 30 de mușcături de câini

vocea.biz / 31.03.2017
Un copil de 8 ani este în stare critică, după ce a ajuns la spital cu 30 de mușcături de câini

Un băieţel de 8 ani este internat în stare critică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unde a ajuns cu 30 de muşcături de câini, pe corp şi pe faţă. El a fost operat timp de şase ore, în noaptea de joi spre vineri, informează Mediafax.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Călin Lazăr, a declarat, vineri că băieţelul prezenta între 20 şi 30 de muşcături pe întreaga suprafaţă a corpului, inclusiv pe faţă.

”Joi seara a fost adus la spitalul nostru cu o ambulanţă de la Turda un băieţel de 8 ani, conştient, care prezenta muşcături multiple de câine, între 20 şi 30, pe toată suprafaţa corpului, şi pe faţă, trei cu smulgere de muşchi la nivelul axilei stângi, pectoral stâng şi partea dorsală stângă. A intrat imediat în operaţie, au fost efectuate suturi, deocamdată este în stare critică. A fost o operaţie masivă pentru oprirea hemoragiilor, intervenţia a durat circa 6 ore şi a fost efectuată de o echipă întreagă şi de 2 chirurgi plasticieni. Băieţelul este intubat, ventilat, aşteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile, pentru că pot să apară complicaţii”, a spus Lazăr.

Potrivit acestuia, în întreaga sa carieră de medic nu a mai văzut un astfel de caz de copil muşcat de câini.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, vineri, că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

”Din primele informaţii rezultă că băieţelul în vârstă de 8 ani a pătruns, joi după – amiază, în incinta unei societăţi comerciale din Câmpia Turzii, unde a fost atacat de patru câini care se aflau în curte pentru paza perimetrului. Victima a suferit multiple muşcături şi a fost trasportată, iniţial, la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, după care a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate”, a spus Jucan.

Citește și...