Prinţul Charles a dansat, joi, hora mare din Căluş, în faţa bisericii din Dragomireşti de la Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti, unde și-a petrecut prima parte a celei de-a doua zile a vizitei oficiale pe care o face în România, scrie news.ro.
Prima oprire a Prinţului de Wales a fost la casa tătărască de pe Aleea Minorităţilor din Satul Nou amenajat în muzeu. Însoţit de directorul muzeului, Paula Popuiu, el s-a oprit la biserica din Dragomireşti, unde Gelu Voicu şi Taraful din Teleorman şi dansatorii ansamblului Bornaşul din Alexandria au interpretat şi dansat Căluşul. Profitând de moment, prinţul Charles s-a prins în hora mare a dansului tradiţional.
El s-a arătat foarte interesat de demonstraţia de încondeiere a ouălelor făcută de meşteri artizani din Bucovina, a urmărit cum sunt pictate icoane pe lemn şi piatră, iar la casa Chiojda din Buzău a urcat în pridvor, a admirat ţesăturile şi scoarţele expuse, fiind întâmpinat de reprezentanţi ai fundaţiei care îi poartă numele.
Din delegația care îl însoțește pe Prințul de Wales face parte și ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell.
După oprirea la Muzeul Satului din București, Prințul Charles a plecat la sediul Guvernului, fiind întâmpinat de premierul Sorin Grindeanu. Șeful Executivului l-a așteptat pe Prințul Charles pe scările Guvernului, cei doi intrând împreună în Holul Central al Palatului Victoria unde înalții oficiali și-au strâns mâinile și au făcut fotografii oficiale.
Vizita oficială a Prințului Charles în România a început miercuri, când Alteța Sa Regală a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I. Tot miercuri, Prințul de Wales a fost primit, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, care l-a decorat cu Ordinul Național “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.
Vizita oficială a Prințului Charles în România se va încheia vineri.