Doi muncitori au murit, miercuri, după ce plafonul unei clădiri aflată în construcţie a căzut peste ei, pe str. 16 Decembrie din Timişoara, pompierii intervenind pentru a-i scoate de sub dărâmături, potrivit Mediafax.
Incidentul s-a petrecut, miercuri, pe str. 16 Decembrie, nr. 1, din Timişoara. Cei doi bărbaţi erau angajaţi la o firmă de construcţii. La un moment dat, plafonul clădirii aflate în construcţie s-a prăbuşit peste cei doi muncitori, unul de 32 de ani şi altul de 49 de ani, care au decedat după ce au fost prinşi sub dărâmături.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş, Bogdan Mutu, a declarat că pompierii încearcă de aproximativ o oră să-i scoată de sub dărâmături pe muncitori.
„Sunt două victime de sex masculin decedate, a căzut plafonul peste ei, erau muncitori. Este o clădire care se construieşte pe str. 16 Decembrie. Noi acţionăm cu 20 de ofiţeri şi subofiţeri, două descarcerări, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două ambulanţe SMURD. Nu am reuşit să-i scoatem (n.r. la ora transmiterii ştirii), se acţionează pentru degajarea lor”, a afirmat Bogdan Mutu.