Un copil de 11 ani s-a sinucis după ce le-ar fi spus colegilor că joacă “Balena Albastră”

Anca Miklos / 28.03.2017
Un copil de 11 ani s-a sinucis după ce le-ar fi spus colegilor că joacă “Balena Albastră”

Un copil de numai 11 ani din localitatea dâmboviţeană Cazaci şi-a pus capăt zilelor luni, 27 martie. Acesta a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei chiar de către sora lui. Copilul le spunea colegilor de la școală că joacă ”Balena Albastră”, susțin polițiștii care au efectuat cercetări în acest ca

“Din verificări s-a stabilit că elevul care s-a sinucis le spunea colegilor că juca un anumit joc. Nu avem certitudinea că jocul a fost cauza care a dus la deces. Au fost ridicate cele două telefoane și calculatorul pe care copilul le folosea și urmează să se efectueze expertizele necesare. Părinții au declarat că nu știau că băiatul juca jocul respectiv”, a declarat marți, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, Alexandra Niculaie.

Poliţiştii care se ocupă de anchetă au ridicat pentru verificări telefonul şi calculatorul copilului. Potrivit presei locale, alături de cadavruil acestuia, anchetatorii au găsit şi telefonul distrus al acestuia.

“În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta obișnuia să acceseze internetul și povestea adesea despre un joc virtual. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița, remis marți presei.

”Balena Albastră”, a fost lansat în Rusia şi din cauza lui peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis. Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la sinucidere.

Citește și...