Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat definitiv în mai multe cauze de corupție, a rămas fără ordinul național ”Steaua României” în grad de cavaler, președintele Klaus Iohannis semnând marți decretul de retragere a acestei distincții.
Decizia președintelui are la bază, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, condamnarea definitivă a acestuia nr. 1758 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București.
Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel București, la opt ani închisoare pentru abuz în serviciu.
În primă instanță, în iunie 2015, Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la 10 ani închisoare.
În octombrie 2014, Curtea de Apel București îl condamnase pe fostul director CFR într-o altă cauză la patru ani și șase luni de închiosare, pentru deturnare de fonduri, însă acesta fusese eliberat condiționat.
Ordinul a fost acordat prin decretul al președintelui Ion Iliescu la 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 16 decembrie 2000.