Ora Pământului a fost marcată, anul acesta, în Bucureşti, prin mai multe activităţi, iar iluminatul exterior al palatelor Cotroceni, Parlamentului şi CFR a fosr întrerupt între orele 20.30 şi 21.30, potrivit news.ro.
Anul acesta, la împlinirea a 10 ani de la debutul mişcării Ora Pământului, mesajul şi îndemnul iniţiatoarei campaniei,World Wide Fund for Nature (WWF), pentru comunitatea din România este “Dăruieşte naturii energia ta!”.
În sprijinul mişcării globale, Administraţia Prezidenţială a întrerupt iluminatul interior şi exterior al Palatului Cotroceni timp de 60 de minute. Prin acest demers, transmite instituţia prezidenţială, îşi doreşte să aducă în atenţia publicului importanţa conştientizării impactului negativ pe care consumul excesiv de resurse energetice îl are asupra mediului înconjurător. Prin acest demers, Administraţia Prezidenţială promovează lupta împotriva schimbărilor climatice şi un comportament responsabil şi proactiv în protejarea mediului natural.
Și Palatul Victoria s-a alăturat evenimentului. La fel și Palatul Parlamentului a marcat Ora Pământului, luminile exterioare fiind stinse sâmbătă, în acelaşi interval orar, pentru susţinerea evenimentului.
Camera Deputaţilor a derulat, în parteneriat cu organizaţia internaţională WWF, încă din 2009, proiectul “Parlamentul României – o clădire verde”. Prin măsurile implementate încă din 2007, Palatul Parlamentului economiseşte aproximativ 4.200.000 Kw/an, ceea ce reprezintă o reducere a costurilor de 730.000 de euro în fiecare an.
Ministerul Transporturilor va stinge atât luminile exterioare, cât şi cele interioare ale Palatului CFR. În plus, vor fi deconectate echipamentele electronice care nu împiedică desfăşurarea activităţii şi asigurarea securităţii.
Compania Telekom anunţă că sâmbătă, în intervalul orar 20.30 – 21.30, toate luminile, cu exceptia celor legate de securitate, vor fi stinse în sediile principale ale companiei – City Gate, Sema Parc, Palatul Telefoanelor şi Lamda Business Center.
Discovery Channel România se alătură mişcării de mediu Ora Pământului/ Earth Hour, iniţiată de World Wild Fund for Nature (WWF) şi sărbătorită la nivel global în ultima sâmbătă din luna martie. Aşadar, îşi va întrerupe programul în intervalul orar 20.30 – 21.30, când pe ecran va rula un mesaj special care va încuraja telespectatorii să stingă lumina.
Înainte şi după eveniment, vor fi difuzate două documentare care dezbat problema resurselor planetei Pământ şi a impactului omului asupra biodiversităţii.
Bucureştenii pot să petreacă în aer liber, cu ocazia Orei Pământului, începând cu ora 17.00, în Parcul Izvor, unde vor avea loc activităţi pentru copii, dar şi în intervalul orar 20.30 – 21.30, când va fi organizat un tur cu bicicletele, pe traseul Parc Izvor – strada B.P. Haşdeu – Splaiul Independenţei – Ştirbei Vodă – Berzei – Calea Griviţei – Dacia – Romană – Universitate – Unirii – Splaiul Independenţei – Naţiunile Unite – Izvor.
Campania Ora Pământului/ Earth Hour a însemnat, anul trecut, un număr record de 178 de ţări participante, peste 400 de monumente şi repere geografice implicate şi peste 1,2 milioane de ambasadori din întreaga lume care şi-au arătat sprijinul faţă de această mişcare.
Ora Pământului a fost marcată, pentru prima oară, pe 31 martie 2007, în Sydney, Australia, şi este cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra uneia dintre cele mai importante probleme actuale, încălzirea globală.