Tânăr electrocutat în timp ce ar fi încercat să-şi facă un selfie pe un vagon de tren

vocea.biz / 23.03.2017
Tânăr electrocutat în timp ce ar fi încercat să-şi facă un selfie pe un vagon de tren

Un tânăr de 30 de ani s-a electrocutat, joi, în timp ce ar fi încercat să-şi facă un selfie pe un vagon de tren staţionat în gara din Buzău, ajungând în stare gravă la spital, informează News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bunilă, tânărul a fost adus de ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe, cu multiple arsuri pe corp, starea sa fiind gravă.

”Un pacient în vârstă de 30 de ani, din Mihăileşti, a fost adus cu arsuri pe faţă de gradele I şi II, cu arsuri pe torace, abdomen, spate, pe un picior, de gradul I şi plagă deschisă piramidă nazală. A venit într-o stare gravă, dar era stabil hemodinamic şi respirator. Rămâne internat”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

Poliţia face o anchetă în acest caz.

Potrivit unor martori care se aflau în gară în momentul în care tânărul s-a electrocutat, susţin că acesta s-ar fi urcat pe un vagon de tren staţionat pentru a-şi face un selfie cu telefonul mobil.

Bărbatul s-ar fi apropiat de cabluri, moment în care s-a format un arc electric şi a suferit arsuri grave, persoanele care au văzut incidentul fiind cele care au sunat la 112.

Citește și...