Tânărul implicat fără voia lui în ”Balena albastră”: Unii m-au ameninţat, dar mai mulţi au sunat că vor să intre în joc

vocea.biz / 21.03.2017
Tânărul implicat fără voia lui în ”Balena albastră”: Unii m-au ameninţat, dar mai mulţi au sunat că vor să intre în joc

Ploieşteanul în vârstă de 20 de ani care a reclamat la Poliţie faptul că pe numele său a fost creat un cont de Facebook fals, în care apare ca organizator al jocului ”Balena Albastră” spune că a primit mesaje în care era înjurat şi ameninţat, dar cei mai mulţi dintre cei care l-au contactat au fost tineri dornici să intre în joc. El le transmite acestora din urmă că ei sunt generaţia următoare, că ”au toată viaţa înainte” şi, dacă se gândesc că au nevoie de un astfel de joc, ”se alege praful”, notează News.ro.

La doar 20 de ani, Bogdan Mădălin Ghiţă este foarte implicat în viaţa comunităţii locale şi luptă, aşa cum ştie el, pentru lucrurile în care crede. În luna februarie, el a fost unul dintre tinerii care au mobilizat pe Facebook oamenii care au ieşit în stradă, seri la rând, la Ploieşti.

Activitatea sa intensă pe reţeaua de socializare l-a făcut cunoscut şi i-a adus nu doar prieteni, ci şi o mare neplăcere: pe numele său a fost creat un cont fals, în care Bogdan apare ca organizator în România al jocului ”Balena albastră”. Cel care a creat contul a dat toate datele de contact ale tânărului, inclusiv numărul de telefon.

Bogdan spune că mulţi prieteni şi apropiaţi i-au sugerat să îşi închidă contul de Facebook şi să îşi schimbe numărul de telefon. El crede că tocmai asta vor cei care s-au folosit de datele lui.

”Vor, cumva, să mă discrediteze şi să-mi închid contul de Facebook, să-mi schimb numărul de telefon. Nu vreau să le dau satisfacţie”, a declarat tânărul pentru News.ro.

Şi, pentru că nu vrea să-şi schimbe nici numărul de telefon, nici contul de pe reţeaua de socializare, Bogdan a reclamat la Poliţie furtul de identitate, iar Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate a început o anchetă în acest caz.

Bogdan povesteşte că a aflat de la prieteni că numele său şi numărul de telefon sunt pe Facebook, iar el apare ca organizator al jocului care ar fi dus la sinuciderea mai multor tineri, în mai multe ţări. Despre joc, habar nu avea, a aflat de la televizor, susţine el. După ce a mers la Poliţie, Bogdan şi-a dat seama că nu i-a fost spart contul, ci i-a fost furată identitatea în spaţiul virtual.

Unii l-au înjurat, alţii l-au ameninţat.

”Au fost vreo cinci, şase ameninţări şi nişte înjurături. De fiecare dată au sunat de pe număr ascuns. Îţi dai seama că nu e confortabil. Normal că te sperii când te sună cineva de pe număr ascuns exact când eşti pe punctul de a adormi şi începe să te ameninţe”, spune el.

Însă cei mai mulţi dintre cei care l-au contactat pe Bogdan au fost tineri dornici să-şi găsească o ”călăuză” şi să intre în joc, spune tânărul.

”Unii chiar vor să se înscrie în joc, mă întreabă cum să facă. Le-am spus: «frate, aveţi toată viaţa înainte, voi sunteţi generaţia de mâine, dacă gândiţi aşa, că aveţi nevoie de un astfel de joc şi de călăuze, se alege praful». M-au contactat şi pe Facebook oameni care vor să intre în joc. Le-am spus că sunt micniuni”, spune Bogdan Mădălin Ghiţă.

Întrebat ce părere are despre faptul că tinerii sunt interesaţi de ”Balena Albastră” în condiţiile în care jocul este legat de numeroase sinucideri, tânărul a răspuns că le recomandă acestora ”o consiliere psihologică”.

”Să faci chestiile astea înseamnă că ai o problemă la cap. Ai o viaţă înainte, ai un viitor.. poate-ţi faci o prietenă şi ce faci? Te duci la ea să te tai sau să faci cine ştie ce prostie?”, a spus Bogdan.

El are şi un sfat pentru tinerii care se arată interesaţi de controversatul joc: ”Să se gândească la atât: au o viaţă înainte, nu trebuie să se bage în prostii din stea”.

 

(News.ro)

Citește și...