Percheziţii la persoane care înşelau prin metoda “Accidentul”. Poliţiştii vor pune în aplicare 7 mandate de aducere

Anca Miklos / 21.03.2017
Percheziţii la persoane care înşelau prin metoda “Accidentul”. Poliţiştii vor pune în aplicare 7 mandate de aducere

În dimineaţa zilei de marţi, 21 martie, polițiștii din Ploiești, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează 6 percheziții la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda “Accidentul”. 7 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Din cercetări a rezultat că, începând cu luna septembrie a anului trecut, cei bănuiţi ar fi săvârșit 14 infracțiuni de înșelăciune în municipiul Ploiești. Aceştia ar fi indus în eroare persoanele vătămate, contactându-le pe numere de telefonie fixă și spunându-le că o persoană apropiată se face vinovată de producerea unui accident rutier grav. Sub pretextul “înlăturării consecințelor penale ale accidentului, precum și a acoperirii costurilor medicale generate de intervenția personalului medical, victimelor le-ar fi fost solicitate sume cuprinse între 2.000 de lei și 7.000 de euro, banii fiind ridicați de complici. Prin activitatea infracțională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproape 67.000 de lei”, se arată într-un comunicat la Poliţiei Române.

7 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.  La activități participă și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale a Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, precum și jandarmi.

Citește și...