Ploi în vestul, centrul şi nordul ţării, vânt în sud-vest, ninsori la munte, până luni după-amiază

vocea.biz / 19.03.2017
Ploi în vestul, centrul şi nordul ţării, vânt în sud-vest, ninsori la munte, până luni după-amiază

Ploi în vestul, centrul şi nordul ţării, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania, vânt în sud-vest şi ninsori la munte vor fi până luni după-amiază, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Avertizarea cod galben emisă anterior pentru 22 de judeţe a fost ridicată duminică seara, iar de la ora 20.00 a intrat în vigoare informarea meteorologică, care este valabilă până luni, la ora 17.00, notează News.ro.

În vestul, centrul şi nordul ţării va ploua, iar în Maramureş şi Transilvania trecător vor fi precipitaţii mixte. În sud-vestul ţării vor fi, luni, intensificări ale vântului.

În zonele de munte, mai ales la altitudini mari, temporar vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, iar vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră, iar pe creste va depăşi 80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.

(News.ro)

Citește și...