Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit luni cu ambasadorul Turciei la București, Osman Koray Ertaș, șeful Executivului susținând că energia și apărarea sunt două domenii cu potențial de dezvoltare a relațiilor comerciale dintre cele două state.
”Privind în urmă, constatăm că schimburile comerciale dintre România și Turcia au crescut, în doar 7 ani, de la 2,9 miliarde de euro, în 2009, la 4,3 miliarde, în 2016. Ne dorim o intensificare a acestor schimburi și ne propunem ca, în următorii ani, valoarea lor să crească în continuare”, a afirmat șeful Executivului, potrivit unui comunicat de presă.
”Energia și apărarea sunt două dintre domeniile cu potențial de dezvoltare a relațiilor comerciale bilaterale”, a mai susținut Grindeanu, adăugând că Guvernul de la București este deschis pentru demararea unor proiecte și în alte sectoare.
Potrivit sursei citate, reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Turci au transmis că vor să-și extindă afacerile în România, anunțând ”o serie de investiții concrete pentru perioada imediat următoare”.
La rândul său, premierul a spus că Executivul se bazează pe sprijinul Asociației Oamenilor de Afaceri Turci pentru a facilita relația dintre investitorii români și autoritățile turce.