Tânărul care a târât un polițist cu mașina, în arest preventiv timp de 30 de zile – VIDEO

Vocea.biz / 12.03.2017
Tânărul care a târât un polițist cu mașina, în arest preventiv timp de 30 de zile – VIDEO

Tânărul care în noaptea de vineri spre sâmbătă a târât un poliţist cu maşina după ce a trecut pe roşu şi a refuzat să prezinte documentele cerute, iar ulterior a lovit două maşini de poliţie, fiind, în cele din urmă, imobilizat, cu folosirea armamentului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Tribunalul Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă a tânărului în noaptea de sâmbătă spre duminică, informează News.ro.

”Admite propunerea Pachetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti – de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului Herscovici Ronnen. În baza art. 226 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. rap. la art. 202 alin.1, 3 şi 4 lit. e) C.proc.pen., art. 223 alin. 2 C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului HERSCOVICI RONNEN (…) pe o perioadă de 30 zile, de la 11.03.2017 până la 09.04.2017, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în soluţia instanţei.


Tânărul, care este cercetat pentru omor, ultraj şi distrugere, fusese reţinut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sâmbătă seară, după mai multe ore de audieri la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.

Roni Herşcovici, potrivit unor surse judiciare, este fiul unui traficant de droguri, Carol Herşcovici, prins în 2001 de poliţişti, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, cu peste 1.000 de tablete de Ecstasy asupra sa.

Polițistul târât cu mașina de tânărul de 22 de ani a suferit mai multe fracturi la degete.

Citește și...