Numărul vehiculelor noi înmatriculate în februarie a crescut cu aproape 50 la sută faţă de aceeaşi lună din 2016

Vocea.biz / 12.03.2017
Numărul vehiculelor noi înmatriculate în februarie a crescut cu aproape 50 la sută faţă de aceeaşi lună din 2016

În februarie 2017 au fost înmatriculate 11.979 de vehicule noi, ceea ce reprezintă o creştere cu 47,93 la sută faţă de februarie 2016, anunţă Direcţia Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cele mai multe solicitări vizând mărcile Dacia, Skoda, Volkswagen, Renault şi Ford.

În ceea ce priveşte autoturismele noi, creşterea numărului de înmatriculări a fost cea mai mare dintre toate categoriile de vehicule pentru transportul pasagerilor, pe fondul eliminării de la 1 februarie, a timbrului de mediu, informează News.ro.

Astfel, în februarie au fost înmatriculate 8.302 autoturisme noi, faţă de 5.099 în aceeaşi lună a anului trecut, înregistrându-se o creştere de 62,82 la sută.

La categoria autobuze şi microbuze creşterea a fost de 12,64 la sută, de la 87 la 98, în timp ce numărul autovehiculelor pentru transport de marfă înmatriculate în februarie a fost de 2.569, faţă de 1.717 în februarie 2016 (creştere de 49,62 la sută), potrivit DRPCIV.

O creştere de 62,82 la sută s-a înregistrat şi în privinţa numărului de vehicule comerciale până la 3,5 tone, de la 1.100 înmatriculate în februarie 2016 la 1.787 în februarie 2017.

În schimb, în privinţa înmatriculării tractoarelor a fost consemnată o scădere de 65,52 la sută, de la 29 în februarie 2016 la 10 în februarie 2017.

În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia – 2.085 (cu o creştere de 49,57 la sută faţă de februarie 2016), Skoda – 704 (creştere de 40,80 la sută), Volkswagen – 700 (creştere de 60,18 la sută), Renault – 579 (creştere de 127,06 la sută), Ford – 556 (creştere de 41,37 la sută).

Citește și...