Sorin Blejnar nu scapă de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia procurorilor DNA

vocea.biz / 10.03.2017
Sorin Blejnar nu scapă de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia procurorilor DNA

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar rămâne încă 30 de zile în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins definitiv cererea de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar, în dosarul în care este judecat pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, în 2011, în favoarea firmei Romsys, pentru ca aceasta să câştige contracte cu ANAF, primind în schimb 20% din valoarea acestora, respectiv aproape 13 milioane de lei, potrivit news.ro

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis astfel contestaţia procurorilor DNA, formulată după ce, în 2 martie, Tribunalul Capitalei dispusese ca Sorin Blejnar să fie eliberat din arest şi cercetat sub control judiciar.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel că Sorin Blejnar rămâne încă 30 de zile în arest preventiv.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar este în arest preventiv din 8 noiembrie 2016, în dosarul în care a fost trimis în judecată în 16 decembrie, pentru trafic de influenţă, cauză care în prezent este în procedură de cameră preliminară la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit procurorilor, în 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, Blejnar Sorin ar fi acceptat din partea omului de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă promisiunea de a-i oferi 20 la sută din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei conduse atunci de Blejnar.

În schimbul banilor, Blejnar i-ar fi cerut lui Dan Stroe, atunci director de achiziţii şi investiţii publice în ANAF, să ia măsuri astfel încât firma Romsys, controlată de omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă, să primească acele contracte.

În schimb, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, Sorin Blejnar şi subalternul său ar fi primit 13.172.520 de lei, printr-o firmă ”fantomă” controlată de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă, lui Blejnar i-ar fi revenit 12.513.894 de lei, respectiv aproximativ trei milioane de euro, au scris procurorii în actul de sesizare a instnaţei.

Anchetatorii susţin că Sorin Blejnar ar fi folosit cinci firme de tip fantomă, ai căror asociaţi sunt cu precădere cetăţeni arabi, pentru a scoate din bancă cele aproximativ trei milioane de euro primite drept mită de la societatea în favoarea căreia a intervenit pentru câştigarea a două contracte cu ANAF.

Fostul director de achiziţii şi investiţii publice din ANAF Dan Stroe le-a spus procurorilor DNA Ploieşti că a dus mita provenită din contractele încheiate de ANAF cu firma Romsys în biroul lui Blejnar. Potrivit unor surse judiciare, banii i-ar fi fost duşi lui Blejnar în cutii de hârtie de copiator.

Sorin Blejnar are o condamnare de cinci ani de închisoare primită, în 9 iunie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul “Motorina”, dar aceasta nu este definitivă, contestaţia fiind în prezent judecată la instanţa supremă. În acelaşi dosar au fost condamnaţi atunci Radu Nemeş la nouă ani de închisoare, soţia acestuia, Diana Nemeş, la şapte ani şi fostul şef al vămilor Viorel Comăniţă la cinci ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2012, Radu şi Diana Nemeş şi alte şapte persoane au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare. Grupul ar fi fost sprijinit de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de fostul şef al vămilor, Viorel Comăniţă, şi de fostul ofiţer DIPI Florin Secăreanu, printre alţii.

 

Citește și...