Trei firme ale unui nepot al lui Gigi Becali, vizate în ancheta privind evaziunea fiscală de cinci milioane de euro

Anca Miklos / 09.03.2017
Trei firme ale unui nepot al lui Gigi Becali, vizate în ancheta privind evaziunea fiscală de cinci milioane de euro

UPDATE: Trei firme ale unui nepot al lui Gigi Becali, vizate în ancheta privind evaziunea fiscală de cinci milioane de euro

Trei firme ale lui Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, sunt vizate în dosarul în care poliţiştii fac joi percheziţii, la societăţi comerciale din domeniile agricol, al construcţiilor şi al comerţului ai căror reprezentanţi sunt suspectaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste cinci milioane de euro, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în anchetă sunt vizate firma de sere Leoser, Lider International Mogoşoaia, producător de conserve de legume şi fructe şi compania de vinuri Ostrovit, administratorii acestor societăţi fiind Vasile Geambazi şi Horia Culcescu, nepotul şi, respectiv, finul lui Gigi Becali.


La această oră, aproximativ 100 de polițiști efectuează 38 de percheziții la sediile unor firme din domeniul agricol, al construcțiilor și al comerțului, ai căror reprezentanți sunt bănuiți de evaziune fiscală și spălare a banilor. Vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere.

În dimineaţa zilei de joi, 9 martie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 38 percheziții, în București și în județele Ilfov, Constanța și Călărași, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea acestora.

La activități participă aproximativ 100 de polițiști de investigare a criminalității economice, de la investigații criminale și de la transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și de la inspectoratele de poliție județene Ilfov, Constanța și Călarași.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de către reprezentanții unor societăți comerciale, ce și-au desfășurat activitatea în domeniul agricol, al construcțiilor și comerțului, a unor posibile infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Cei în cauză ar fi evidențiat cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori alte operațiuni fictive.

În fapt, în contabilitatea acestor societăți ar fi fost înregistrate facturi emise de ‘societăți-fantomă’, care nu au funcționat niciodată la sediul declarat, nu au avut angajați sau mijloace logistice necesare susținerii unei activități comerciale, precum și documente de plată a contravalorii acestor facturi, cea mai mare parte din sumele de bani achitate fiind retrase ulterior, în numerar, din conturile bancare ale firmelor fantomă.

Vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

Prejudiciul adus bugetului de stat prin eludarea obligațiilor fiscale aferente activității comerciale desfășurate a fost estimat la 25 de milioane de lei, echivalentul a peste 5 milioane de euro.

Citește și...