Trei români, răniţi în urma prăbuşirii unui pod pe o autostradă din Italia. Alte două persoane au murit – UPDATE

vocea.biz / 09.03.2017
Trei români, răniţi în urma prăbuşirii unui pod pe o autostradă din Italia. Alte două persoane au murit – UPDATE

Un pod s-a prăbuşit, joi după-amiază, pe o autostradă din nord-estul Italiei, cel puţin un autovehicul fiind prins sub structura căzută, existând informaţii că cel puţin două persoane au murit, informează Mediafax. Trei muncitori români au fost răniţi în urma prăbuşirii podului.

UPDATE 22:50 Guvernul Italiei a declanşat o anchetă

Ministerul Infrastructurii şi Transporturilor din Italia a iniţiat o anchetă pentru omor din culpă în urma prăbuşirii podului care traversa Autostrada A14, unul dintre muncitorii români răniţi afirmând că nu are nicio idee despre ce s-a întâmplat în timpul lucrărilor.

“Nu am înţeles nimic, la un moment dat s-a prăbuşit totul şi ne-am trezit la sol”, a declarat, potrivit cotidianului La Repubblica, unul dintre românii răniţi în accident.

Compania care administrează autostrăzile italiene, Autostrade per l’Italia, a transmis că în momentul producerii incidentului, aveau loc lucrări pentru înălţarea podului care traversa autostrada şi mutarea pilonilor, dat fiind că se lărgise drumul de la două la trei benzi. Primarul localităţii pe raza căreia s-a produs accidentul a criticat modul în care se desfăşurau activităţile de întreţinere.

“Muncitorii încercau să înalţe nivelul podului cu cricuri hidraulice, iar structura a cedat: este evident că ceva s-a desfăşurat greşit. Este de neconceput să fie efectuate lucrări de acest gen fără închiderea Autostrăzii A14”, a declarat Roberto Ascani, primarul localităţii Castelfidardo (provincia Ancona, regiunea Marche).

UPDATE 18:56 Trei români au fost răniţi

Cei doi răniţi sunt doi muncitori români în vârstă de 56, respectiv 46 de ani. Ei lucrau la întreţinerea podului prăbuşit. Cei doi români au fost transportaţi cu elicoptere-ambulanţă la Spitalul Torrette din Ancona. Au căzut de la înălţimea de cinci-şase metri, dar nu sunt în stare gravă.

Cele două persoane decedate sunt doi cetăţeni italieni – Emidio D., în vârstă de 60 de ani, şi soţia sa, Antonella V., în vârstă de 54 de ani. Ei se aflau în autoturismul marca Nissan Qashqai care a fost strivit de pod în momentul prăbuşirii.


Un pod s-a prăbuşit, joi după-amiază, pe o autostradă din nord-estul Italiei, cel puţin un autovehicul fiind prins sub structura căzută, existând informaţii că cel puţin două persoane au murit, relatează presa italiană.

Incidentul a avut loc pe Autostrada A14, la Kilometrul 235+800m, în zona Camerano (Ancona), pe segmentul Loreto-Ancona Sud.

Potrivit ziarului Il Messaggero, cel puţin o maşină a fost prinsă sub podul prăbuşit, iar o persoană a murit.

Surse citate de cotidianul La Repubblica au declarat că mai multe maşini au fost surprinse sub structura prăbuşită, existând informaţii că cel puţin două persoane au murit, iar alte două au fost rănite.

Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers din cauza incidentului.

Citește și...