Un accident rutier grav s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 10.40, în cartierul Drumul Taberei din Capitală. În urma accidentului, un bărbat a fost prin sub o betonieră.
Accidentul a avut loc pe Bulevardul Timișoara, din cartierul bucureștean Drumul Taberei, în jurul orei 10.40. În urma accidentului un bărbat de aproximativ 80 de ani a fost prins sub o betonieră. La fața locului au ajuns două ambulanțe SMURD, iar în sprijinul lor a intervenit și Detașamentul Special de Salvatori, potrivit lui Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Echipele de intervenție au reușit în câteva minute să-l scoată pe bărbat conștient de sub betonieră și au început să îi acorde primul ajutor la fața locului, iar ulterior l-au transportat la spitalul Universitar.