Pe motiv că i-a furat tableta, un tânăr a omorât un om după ce l-a lovit de mai multe ori cu un par

vocea.biz / 05.03.2017
Pe motiv că i-a furat tableta, un tânăr a omorât un om după ce l-a lovit de mai multe ori cu un par

Un bărbat de 62 de ani din judeţul Vaslui a fost găsit mort în locuinţa unui consătean peste care a intrat cu parul şi a început să-l lovească pe motiv că i-ar fi furat tableta. Consăteanul, de 37 de ani, a reuşit să-i ia bâta agresorului cu care apoi l-a omorât, ulterior sunând la 112, potrivit news.ro

Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Vaslui, crima a avut loc în locuinţa bărbatului de 37 de ani, care ar fi reacţionat la agresiunile unui alt bărbat, de 62 de ani, pe fondul consumului de alcool.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul de 62 de ani a intrat peste tânăr în casă şi ar fi început să-l lovească cu un par în timp ce acesta dormea. Anterior, cei doi băuseră împreună cu alţi doi consăteni în locuinţa vasluianului de 62 de ani care, la un moment dat, i-a dat afară din casă. După câteva ore, bărbatul a constatat că nu îşi mai găseşte tableta, motiv pentru care a luat un par şi s-a dus la locuinţa tânărului de 37 de ani, bănuind că acesta i-o furase.

”Bărbatul de 62 de ani a început să-l lovească în somn pe cel pe care-l bănuia că i-a luat tableta. Victima agresiunii s-a trezit buimacă, fără a şti ce se întâmplă, şi, după ce i-a luat bâta din mână, a început să-l lovească pe agresor, până l-a lăsat în stare de inconştienţă. În acel moment, a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă, anunţând, totodată, şi Poliţia”, a declarat, duminică, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Vaslui, Alice Ruja.

Preluat în stare critică de echipajul medical, bărbatul de 62 de ani a murit în drum spre spital.

Tânărul de 37 de ani a fost internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui şi urmează să fie supus unei expertize pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei. Procurorii au întocmit dosar penal pe numele său pentru omor.

Tags:
Citește și...