Programul anual de sterilizare a câinilor și pisicilor cu stăpân din București, aprobat de CGMB. Ce amenzi riscă stăpânii care refuză sterilizarea

Amalia Blanariu / 30.06.2017
Programul anual de sterilizare a câinilor și pisicilor cu stăpân din București, aprobat de CGMB. Ce amenzi riscă stăpânii care refuză sterilizarea

Programul de sterilizare gratuită a animalelor fără pedigree, cu stăpân, din București, care vizează sterilizarea a 10.000 de câini și pisici cu stăpân numai în acest an, a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB).

Proiectul, aflat pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CGMB a fost inițiat de consilierii generali USB și prevede ca Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) să suporte din bugetul propriu pe anul în curs cheltuielile legate de sterilizarea/ castrarea animalelor de companie de rasă comună și a celor fără pedigree (câini și pisici), inclusiv metișii acestora aflate în proprietatea bucureștenilor.

ASPA urmează să întocmească protocolul de colaborare între Municipalitate și cabinetele veterinare care vor să se înscrie în programul de sterilizare gratuită, operațiile de sterilizare/ castrare urmând a fi realizate în cabinetele veterinare cu puncte de lucru în Capitală și care au semnat în prealabil protocolul de colaborare cu privire la acest program anual.

Conform estimărilor prevăzute în proiect, costurile unei astfel de intervenții chirurgicale se ridică la circa 50 lei – 70 lei de animal, dar protocolul va stabili și un cost maxim de decont pentru cazurile în care apar complicații după intervenția chirurgicală.

Inițiatorii proiectului estimează că vor fi sterilizate minim 10.000 de animale în acest an, valoarea totală a serviciilor prestate ridicându-se la circa 700.000 lei.

Consilierii generali USB care au propus acest proiect spun că, în prezent, la nivelul Capitalei nu există un recensământ al tuturor animalelor cu stăpân și, de asemenea, nici nu s-au înregistrat și microcipat toate animalele care au stăpân. Astfel, singurele cifre luate în calcul sunt cele înaintate de fostul director al ASPA, Răzvan Băncescu, potrivit căruia în București ar fi înregistrați oficial 50.000 de câini cu stăpân, care sunt și microcipați, la care se adaugă minim un număr egal, ceea ce înseamnă că în Capitală sunt cel puțin 100.000 de câini cu stăpân și cel puțin un număr egal de pisici care trăiesc în cadrul unor familii adoptatoare.

”În afara lipsei recensământului, înregistrării și microcipării tuturor animalelor cu stăpân, o altă realitate gravă, ce ține tot de lipsa de educație a populației și tratarea superficială a subiectului privind informarea acesteia de către administrație, este nesterilizarea, înmulțirea necontrolată a animalelor în urma montelor nesupravegheate și masivul abandon al puilor pe spațiul public”, precizează inițiatorii proiectului în expunerea de motive aferentă proiectului supus votului.

Potrivit acestora, pentru a preîntâmpina abandonul puilor pe spațiul public există două căi de abordare a problemei, respectiv:

a) varianta suportivă, prin informarea, facilitarea și acoperirea cheltuielilor legate de sterilizarea animalelor din gospodărie

b) varianta coercitivă, prin avertismente și amenzi, în cazul refuzării de către stăpân a variantei suportive.

”Ținând cont de realitatea că majoritatea stăpânilor care nu își sterilizează animalele au un nivel de trai sub mediu și, de cele mai multe ori, și un nivel de educație redus, se impune ca prima variantă pe care trebuie să și-o propună administrația locală este soluția a) și numai în cazuri izolate, cum ar fi cele de rea voință, să se aplice și varianta b)”, propun consilierii USB.

Bucureștenii care refuză sterilizarea gratuită riscă să plătească, potrivit Legii 258/2013 privind programul de gestionare al câinilor fără stăpân, amenzi cuprinse între 5.000 lei și 10.000 lei.

Citește și...