Patru persoane au murit, în urma unei bătăi cu furci şi cu topoare – UPDATE

vocea.biz / 28.06.2017
Patru persoane au murit, în urma unei bătăi cu furci şi cu topoare – UPDATE

Patru persoane din Focşani au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unei bătăi între două grupări interlope, victimele – trei bărbaţi şi o femeie – fiind lovite cu furci şi cu topoare.

UPDATE 9:55 Scandalul ar fi pornit din cauza unei femei, spun anchetatorii

Surse din rândul anchetatorilor susţin că scandalul ar fi pornit de la o femeie care şi-a părăsit bărbatul pentru un altul. Victimele sunt o femeie de 44 de ani, soţul acesteia, copilul celor doi şi fratele soţului. O tânără de 22 de ani, însărcinată in 12 săptămani, a fost rănită uşor în incident şi a ajuns la Spitalul Judeţean Focşani, dar a refuzat internarea.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vrancea, şase din opt suspecţi în acest caz au fost prinşi şi sunt audiaţi, miercuri, la Parchet, iar ceilalţi doi sunt căutaţi de poliţişti, fiind instituite filtre în tot judeţul.

UPDATE 9: 45 Primarul localității spune că este cel mai sângeros conflict din ultimii 20 de ani.

Primarul din Focşani, Cristian Misăilă, a declarat, membrii familiei de romi care au mai provocat scandaluri, însă niciodată atât de violente. Primarul spune că acest conflict – în care au fost folosite topoare, bâte şi cuţite – este cel mai sângeros din ultimii 20 de ani şi că nu putea fi prevenit întrucât “nu se poate pune câte un poliţist la uşa fiecăruia”.

”Este un incident cu totul neprevăzut, un incident fără precedent în municipiul Focşani, o răfuială între membrii unor familii de romi. Din păcate, acest condlict s-a soldat cu decesul a patru cetăţeni. Din informaţiile pe care le am, scandalul ar fi pornit din cauza geloziei, a fost un conflict spontan, care acum este sub cercetarea anchetatorilor. Au fost deja prinse mai multe persoane, care acum se află la Parchet”, a afirmat primarul, potrivit News.ro.

El a mai spus că, din informaţiile pe care le deţine, cei implicaţi au avut conflicte şi în trecut: ”Din informaţiile pe care le deţin, au mai avut conflicte, nu pe teritoriul municipiului, s-au mai răfuit cu diverseocazii, la anumite târguri din zona Vidra, dar nu de asemenea amploare. În familiile de romi, având in vedere legile lor interne, se mai întâmplă asemenea răfuieli, dar care nu au degenerat niciodată în asemenea tragedie”, a spus Misăilă.

Primarul susţine că locuitorii din Focşani nu trebuie să se simtă în pericol.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Bogdan Toader, incidentul a izbucnit în jurul orei 00.30, pe strada Gheorghe Doja din Focşani, între membrii a două grupări interlope, pe fondul consumului de alcool şi cel mai probabil din cauza unor neînţelegeri mai vechi.

În conflictul izbucnit între cele două grupări – una dintre ele cunoscută sub numele Mustafa – au fost folosite furci şi topoare, titrează News.ro.

Trei bărbaţi au fost loviţi cu topoarele şi au decedat pe loc, în timp ce o a patra persoană, o femeie, a fost preluată de medici şi transportată la Spitalul Judeţean din Focşani, având o plagă înjunghiată. Femeia, în vârstă de 44 de ani, a decedat la scurt timp, la unitatea medicală.

Conform sursei citate, doi dintre agresori au reuşit să fugă cu un autoturism şi au fost prinşi de poliţişti în localitatea Dumbrăveni, iar alţi cinci bărbaţi implicaţi în conflict au fost ridicaţi de către anchetatori de acasă sau din trafic şi duşi la Parchet, unde sunt audiaţi miercuri dimineaţă. De asemenea, alte cel puţin două persoane sunt căutate şi ar urma să fie duse la Parchet pentru a fi audiate.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea a precizat că pentru prinderea suspecţilor poliţiştii şi jandarmii fac filtre în tot judeţul.

Poliţiştii spun că este cel mai grav incident produs în ultimii 20 de ani în Focşani.

Citește și...