Viteza trenurilor de călători şi marfă va fi redusă, în anumite intervale de timp şi pe anumite tronsoane, din cauza caniculei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru această perioadă, fiind anunţate temperaturi şi de 40 de grade în mai multe regiuni.
CFR SA a anunţat, pentru această perioadă, măsuri suplimentare de siguranţă, inclusiv reducerea vitezei trenurilor, titrează News.ro.
”În această perioadă, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de cod galben şi cod portocaliu, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade C, pe tronsoanele unde situaţia o impune se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă”, se arată în comunicat.
CFR SA a anunţat că va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât companiile să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă.
De asemenea, CFR SA recomandă călătorilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR.