3 muncitori, electrocutați în timp ce lucrau pe un șantier din Capitală

Amalia Blanariu / 27.06.2017
3 muncitori, electrocutați în timp ce lucrau pe un șantier din Capitală

Trei bărbați au suferit mai multe arsuri, după ce au fost electrocutați pe un șantier din București.

Incidentul s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 11.00, pe un șantier de la intersecția străzii Ritmului cu Șoseaua Pantelimon. Cei trei bărbați au fost electrocutați în timp ce lucrau pe șantierul amenajat în zonă, pe spațiul public.

Potrivit lui Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cei trei au fost găsiți în stare de conștiență, cu arsuri pe corp în diferite grade. La fața locului au intervenit 3 ambulanțe, 2 SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță București Ilfov.

Cele trei victime au fost transportate la spitalele Floreasca, Bagdasar-Arseni și Spitalul de Arși.

Citește și...