Al 31-lea posibil deces cauzat de rujeolă, investigat la Arad

Vocea.biz / 23.06.2017
Al 31-lea posibil deces cauzat de rujeolă, investigat la Arad

Un băiat de şapte luni a murit, în Arad, fiind vorba de o suspiciune de rujeolă, copilul fiind internat din cauza unei erupţii atipice. Acesta este cel de-al 31-lea posibil deces cauzat de rujeolă în România de la debutul epidemiei.

Băiatul în vârstă de 7 luni din oraşul Pecica a murit, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în data de 22 iunie, a anunţat, vineri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad. Copilul se afla pe lista unui medic de familie, dar nu fusese vaccinat pentru că nu împlinise încă 9 luni, potrivit Mediafax.

”Am înregistrat un nou deces prin suspiciune de rujeolă, încă nu e confirmat diagnosticul. Este vorba de un sugar de 7 luni care a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Secţia Boli Infecţioase, în data de 17 iunie, cu diagnosticul de rujeolă în observaţie, cu erupţia la internare, care ridica suspiciunea de rujeolă. În cursul internării s-au făcut investigaţii pentru elucidarea diagnosticului. S-a prelevat ser pentru punerea diagnosticului de către Institutul Cantacuzino (…), iar după înregistrarea decesului, pentru a putea pune un diagnostic etiologic, s-a prelevat şi ţesut pulmonar, trimis la analiză către acelaşi institut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad, medicul Daniela Cîrnaţu.

Băiţelul mai avea doi fraţi cu vârste de 10 şi 11 ani.

De la începutul anului 2017,în judeţul Arad există 510 cazuri de suspiciuni sau confirmări de rujeolă. Conform DSP Arad, în prezent, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad sunt internaţi din cauza rujeolei cinci copii.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri este de 7.282, din care 30 de decese. Astfel, opt decese au fost înregistrate în judeţul Timiş, cinci în judeţul Arad, şase în judeţul Dolj, trei în judeţul Caraş Severin şi câte unul în Bihor, Cluj, Călăraşi, Satu Mare,Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti.

”În urma concluziilor investigaţiei epidemiologice, a fost infirmat decesul datorat rujeolei din judeţul Caraş Severin, acesta fiind cauzat de o suprainfecţie bacteriană. Decesul raportat de judeţul Cluj a fost confirmat cu rujeolă. Un al 31-lea deces posibil datorat rujeolei este în curs de investigare în vederea confirmării/infirmării în judeţul Arad”, se arată în informarea săptămânală a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Citește și...