Lider al PSD Gorj, mort într-un accident rutier

vocea.biz / 22.06.2017
Lider al PSD Gorj, mort într-un accident rutier

Vicepreşedintele PSD Gorj, Alecu Drăgoi, unul dintre membrii fondatori ai partidului, a murit, joi, într-un accident rutier în Târgu-Jiu, în timp ce se îndrepta către casă. Primele verificări arată că bărbatului de 66 de ani i s-ar fi făcut la volan şi a intrat cu maşina într-un cap de pod, informează Mediafax.

„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că unui bărbat de 66 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 66 Iezureni, din direcţia Târgu-Jiu spre Bumbeşti-Jiu, se pare că i s-a făcut rău la volan, a pătruns pe contrasens, a acroşat foarte puţin un alt autoturism condus regulamentar pe sensul opus, de un bărbat de 39 de ani, din judeţul Vâlcea şi s-a oprit într-un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto a rămas inconştient. Un echipaj medical sosit la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare a victimei, ulterior fiind declarat decesul acesteia”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj .

Medicii spun că liderului PSD Gorj i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă bărbatul a murit.

Poliţiştii au deschis un dosar de moarte suspectă după decesul vicepreşedintelui PSD Gorj, Alecu Drăgoi.

Alecu Drăgoi a fost membru fondator al PSD Gorj.

Citește și...