Primarul general al Capitalei a anunțat ce măsuri vor fi luate pentru combaterea efectelor caniculei.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat, joi, comandamentul pentru combaterea efectelor caniculei, anunţând măsurile care vor fi luate în această perioadă, respectiv montarea a 20 de corturi în spaţiile aglomerate, a zece containere pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor, reducerea timpului de aştepare în staţiile RATB şi controale în pieţe pentru depistarea produselor alterate şi scoaterea lor de la comercializare, în condiţiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că temperaturile vor creşte în acestă perioadă.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a spus că în zilele următoare va fi adus personal în regim de gardă şi că se fac eforturi pentru a menţine în stare de funcţionare ambulanţele, având în vedere că 80 la sută dintre maşini sunt mai vechi de zece ani, titrează News.ro.
Astfel, vor fi montate 20 de corturi în Piaţa Victoriei, Piaţa Romană – rond ASE, Piaţa Romană – metrou, Piaţa Universităţii – Spital Colţea, Piaţa Universităţii – Arhitectură, Piaţa Unirii – bulevardul Regina Maria, Piaţa Unirii – 11 iunie, Piaţa Moghioroş, Piaţa C.A Rosetti, Piaţa Iancului – metrou, Dristor – metrou, Parcul Herăstrău, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Magazinul Bucur Obor, Parcul Carol, Gara de Nord şi Parcul Cişmigiu. De asemenea vor fi instalate zece containere medicale, cu dotări, pentru cei care tranzitează capitala, dar şi pentru bucureşteni, unde vor beneficia de prim-ajutor cei care au nevoie. Acestea vor fi amplasate în Piaţa Victoriei, în Herăstrău, Piaţa Romană, la Unirii, Dristor, Parcul Carol, Piaţa 11 Iunie-Regina Maria, Cişmigiu, Arhitectură şi Obor.
Firea a spus că a solicitat tuturor direcţiilor şi instituţiilor din subordinea Primăriei Capitalei să asigure în sedii, în timpul orelor de program, puncte pentru caniculă – un spaţiu dotat cu apă şi aer condiţionat, unde cetăţenii pot intra să se adăpostească de caniculă. În cadrul acestor puncte vor fi asistente medicale care pot acorda prim- ajutor, a mai susţinut primarul general.
Gabriela Firea a cerut conducerii RATB să verifice dacă funcţionează aerul condiţionat în mijloacele de transport în comun şi să se reducă timpul de sosire în staţii.
De asemenea, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a spus că în zilele următoare va fi adus personal în regim de gardă şi că se fac eforturi pentru a menţine în stare de funcţionare ambulanţele, în condiţiile în care 80 la sută dintre maşini sunt mai vechi de zece ani.
“Ştiţi cu toţii că parcul auto are probleme, maşinile în proporţie de 80 la sută sunt mai vechi de zece ani, dar facem eforturi să le menţinem în stare de funcţionare, la fel şi aparatura medicală. Aducem personal în regim de gardă pentru zilele următoare, respectiv 56 de echipaje de urgenţă cu medic şi echipaje cu asistent pe tură de zi, iar pe tură de noapte minimum 50 de echipaje. Vor fi 15 echipaje de consultaţii la domiciliu, la care se adaugă alte 10 echipaje cu care vin ambulanţele private şi maşini de transport. De asemenea, va fi asigurată asistenţa medicală la zece din cele 20 de corturi anticaniculă”, a afirmat Alis Grasu.
Meteorologii au emis, joi, o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată şi disconfort termic, valabilă pentru cea mai mare parte a ţării, începând de vineri de la prânz. Temperaturile vor ajunge, în timpul după-amiezii, până la 36 de grade Celsius, mai ales în partea sudică a ţării.
Potrivit informării transmise de către meteorologi, de vineri, de la ora 13.00, până sâmbătă, la ora 04.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat şi Moldova, precum şi în zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, iar în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (23/24 iunie), local, şi în Dobrogea şi Muntenia.
”Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi la munte, se vor înregistra 40 – 50 de litri pe metru pătrat”, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, în după-amiaza zilei de vineri, în regiunile sud-vestice şi sudice, local disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură – umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei.
La sfârşitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a ţării, în orele după-amiezii, disconfortul termic se va menţine ridicat şi local vremea va fi caniculară.