Trei elevi au murit înecaţi după ce au susţinut proba la matematică a Evaluării Naţionale

vocea.biz / 21.06.2017
Trei elevi au murit înecaţi după ce au susţinut proba la matematică a Evaluării Naţionale

Doi adolescenţi din oraşul Segarcea, care merseseră la scăldat după ultima probă a Evaluării Naţionale, s-au încecat, miercuri, trupurile neînsufleţite ale acestora fiind recuperate de către scafandri. Un incident similar a fost înregistrat şi în localitatea mehedinţeană Şimian, unde fiul unui consilier municipal s-a înecat în apele râului Topolniţa, unde mersese să facă baie, la câteva ore după ce susţinuse proba la matematică a Evaluării Naţionale.

Miercuri după-amiază, după examenul la matematică, Marinel Pită şi Alexandru David, ambii de 15 ani, au mers la scăldat o baltă din spatele Gării Segarcea. Pe malul apei se mai aflau mai mulţi tineri, colegi ai celor adolescenţi, care au observat că la un moment dat cei doi adolescenţi nu au mai ieşit din apă, titrează News.ro.

“La faţa locului au fost trimise de la Secţia Segarcea un echipaj cu o autospecială, iar de la Detaşamntul 1 Craiova au fost trimise o ambulanţă SMURD şi scafandri. De asemenea, a fost solicitată intervenţia echipajelor medicale de pe elicopterul SMURD”, adeclarat Tania Vîlceanu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia. Iniţial, pe mal a fost adus trupul unuia dintre tineri, însă după mai bine de 30 minute, timp în care s-au făcut manevre de resuscitare, a fost declarat decesul acestuia. Scafandrii au reuşit să recupereze şi trupul neînsufleţit al celui de-al doilea adolescent.

“La faţa locului au fost mai multe echipaje de poliţie, au acordat sprijin celor de la ISU Oltenia. Este tragic ceea ce s-a întâmplat şi dorim să atenţionăm populaţia să nu mai meargă la scăldat în zone interzise. Poliţiştii de la faţa locului vor derula cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc această tragedie”, a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu de la Biroul de presă al Poliţiei Dolj.

Un incident similar a fost înregistrat miercuri după-amiază în localitatea mehedinţeană Şimian, unde un adolescent în vârstă de 15 ani a mers la scăldat în râul Topolniţa. El susţinuse proba la matematică la Evaluare Naţională şi îşi anunţase părinţii că merge cu prietenii pentru a mânca o îngheţată.

Potrivit reprezentanţilor ISU, băiatul a intrat în apă deşi nu ştia să înoate, iar unul dintre colegii săi a sunat la 112 şi a povestit că acesta nu a mai ieşit la suprafaţă.

“La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de căutare-salvare şi o barcă cu motor. Băiatul a fost recuperată în aproximativ 10 minute, în stare de inconştineţă şi a fost predat echipajului Serviciului de Ambulanţă”, a declarat Raluca Ţîrcă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi. Medicii nu au reuşit să îl salveze, deşi au făcut manevre de resuscitare timp de aproximativ 60 minute.

Citește și...