Mai multe gospodării au fost inundate și au rămas fără electricitate în timp ce unele drumuri au devenit impracticabile iar mai multe mașini au fost avariate, toate în urma unor furtuni care au lovit județele Alba și Mureș.
Furtunile au făcut ravagii în județele Alba și Mureș. Mai multe gospodării au fost inundate iar unele au rămas fără electricitate în urma ruperilor de nori.
În județul Alba, câteva zeci de gospodării au fost inundate şi mai multe drumuri judeţene şi comunale sunt impracticabile, fiind acoperite cu aluviuni sau rupte de ape în comunele Sălciua şi Ponor, din Munţii Apuseni, în urma unei ruperi de nori, produsă miercuri seară, titrează News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat pentru News.ro că precipitaţiile puternice au produs pagube, miercuri seară, în comunele Sălciua şi Ponor, din Munţii Apuseni.
Marescu a spus că în Sălciua DJ 750C, între localităţile Sălciua şi Ponor, este impracticabil pe 4 – 5 kilometri, drumul comunal 130 A între localităţile Sălciua – Dumeşti- Valea Poieni este avariat, iar drumul comunal 130 în zona Peşterii Huda lui Papară a fost avariat, fiind mobilizat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă care intervine cu localnici şi un buldoexcavator.
De asemenea, în aceeaşi comună, în zona Dealul Caselor, trei case şi un beci au fost inundate, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sălciua intervenind cu motopompe.
Alina Marescu a spus că precipitaţiile abundente au produs pagube şi în comuna Ponor, unde drumul comunal 62- zona după Deal – a fost colmatat şi avariat pe patru kilometri, drumul în zona Vale în Jos a fost avariat pe 4,5 kilometri, iar drumul judeţean 107 la kilometru 40, în zona localităţii Geogel, a fost rupt de ape pe aproximativ 15-20 de metri, iar circulaţia se realizează pe o rută ocolitoare, pe lângă drum.
Tot în zona localităţii Geogel, drumul comunal 106 a fost colmatat şi avariat pe o lungime de aproximativ 5 kilometri.
În comuna Ponor, în urma ploii puternice de miercuri seară, aproximativ 40 de gospodării au fost inundate, însă nu a fost nevoie de intervenţia pompierilor deoarece cetăţenii şi-au scos singuri apa din curţi.
Judeţul Alba, se află, miercuri seară, sub avertizare cod galben, fiind anunţate ploi însoţite de descărcări electrice cu intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.
Și județul Mureș a avut de suferit de pe urma vermii nefavorabile. Aproximativ 160 de gospodării au rămas fără electricitate în localitatea Sângeorgiu de Mureş, iar patru maşini au fost avariate de copaci rupţi de vânt în Târgu Mureş, în urma furtunii puternice de miercuri seara.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mureș, probleme au fost înregistrate şi în zona comunei Hodoşa, unde drumul judeţean care tranzitează localitatea a fost acoperit de apă şi aluviuni circulaţia rutieră fiind îngreunată.
Judeţul Mureş se află, miercuri seară, sub avertizare cod galben fiind anunţate ploi însoţite de descărcări electrice cu intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.