Un tânăr de 21 de ani care săpa o fântână, în județul Vâlcea, a fost prins sub un mal de pământ, la aproximativ 12 metri adâncime

vocea.biz / 20.06.2017
Un tânăr de 21 de ani care săpa o fântână, în județul Vâlcea, a fost prins sub un mal de pământ, la aproximativ 12 metri adâncime

Un tânăr de 21 de ani care săpa o fântână în localitatea Ioneşti, din judeţul Vâlcea, a fost prins sub un mal de pământ, la aproximativ 12 metri adâncime, mai multe echipaje de pompieri şi medicale intervenind la faţa locului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat că intervenţia este dificilă, din cauza solului nisipos şi a cantităţii mari de pământ cazută peste tânăr. El a precizat, citat de News.ro, că echipele de intervenţie au montat tuburi şi panouri de protecţie, pentru că solul este instabil.

La faţa locului intervin pentru salvarea bărbatului un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor SMURD şi un echipaj medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

 

Citește și...