Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Incendiu puternic în apropierea Judecătoriei Vaslui, după ce două maşini au luat foc

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi după-amiază, în zona centrală a municipiului Vaslui, în imediata apropiere a Judecătoriei din oraş, după ce două maşini au luat foc, deocamdată cauzele declanşării incendiului nefiind cunoscute. La faţa locului, intervin două autospeciale de pompieri, zeci de poliţişti aflându-se în zonă pentru a asigura măsurile de protecţie.

Advertisement


Incendierea celor două maşini a creat panică printre trecători, în condiţiile în care la scurte perioade de timp s-au auzit bubuituri, cel mai probabil de la pneurile autoturismelor în flăcări, relatează corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin unul din rezervoarele maşinilor s-a spart, astfel încât combustibilul s-a împrăştiat pe şosea.

Advertisement


Şi un al treilea aturoturism aflat în imediata vecinătate a luat parţial foc, fiind însă stins de către pompierii care au intervenit în zonă.

La ora transmiterii acestei ştiri, zona este izolată, iar pompierii intervin pentru stingerea focului.

Vocea Biz

loading...