Un turist care a căzut, luni, într-o prăpastie din Masivul Bucegi a fost găsit mort de către salvamontiştii din Buşteni şi jandarmii montani, care au început căutările după ce un alt turist a sunat la 112 spunând că a auzit un strigăt şi că apoi a găsit un rucsac.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, mai mulţi jandarmi, dar şi o echipă de salvamontişti au mers, luni după-amiază, în zona cabanei Cariman după ce, la ora 15.45, a fost semnalată la numărul de urgenţă 112 o posibilă situaţie de urgenţă, respectiv o cădere în prăpastie a unei persoane, titrează News.ro.
Cel care a sunat la 112 a spus că a auzit un strigăt şi apoi a găsit un rucsac, iar în urma încercărilor de a găsi persoana respectivă, pe care a strigat-o de mai multe ori, nu a primit niciun răspuns.
În urma căutărilor, salvamontiştii au găsit trupul neînsufleţit al unui turist.
Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a precizat că bărbatul ar fi căzut într-o prăpastie de peste 300 de metri adâncime.
Jandarmii şi salvamontiştii vor recupera trupul neînsufleţit.