Avertizare meteo: Cod galben de ploi şi vijelii în 17 judeţe, până la ora 23.00

vocea.biz / 18.06.2017
Avertizare meteo: Cod galben de ploi şi vijelii în 17 judeţe, până la ora 23.00

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 17 judeţe, valabi până duminică la ora 23.00, potrivit News.ro. Totodată, a fost transmisă o informare meteorologică potrivit căreia în aceste zone ploile vor continua, chiar dacă moderat, până luni la ora 06.00.

Potriviit avertizării cod galben, în Dobrogea, nord-estul Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, a Carpaţilor Meridionali şi local în Munţii Apuseni vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină, fiind vizate 17 judeţe.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi 20 de litri pe petru pătrat, iar izolat pot ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala local şi în sud-estul şi centrul Munteniei, în Moldova, Transilvania şi în restul zonei de munte, dar numai pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă de peste 20 – 25 de litri pe metru pătrat.

Totodată, meteorologii au transmis o informare potrivit căreia de duminică seara până luni la ora 06.00 se vor înregistra ploi moderate cantitativ ”în Dobrogea şi local în Muntenia, zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în estul şi sudul judeţului Constanţa, 35 – 40 de litri pe metru pătrat.

(News.ro)

Citește și...