Schweighofer va acorda bonus furnizorilor cu certificate forestiere pentru exploatare responsabilă

vocea.biz / 16.06.2017
Schweighofer va acorda bonus furnizorilor cu certificate forestiere pentru exploatare responsabilă

Producătorul austriac Holzindustrie Schweighofer îşi încurajează furnizorii să obţină certificările date de Asociaţia pentru Certificare Forestieră prin acordarea unui bonus de 10 lei pe metrul cub de lemn certificat FSC, au anunţat reprezentanţii companiei, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

Forest Stewardship Council (FSC) este o organizaţie non-profit care stabileşte standarde de bună practică pentru sectorul forestier, cu scopul de a promova exploatările silvice responsabile faţă de mediu şi comunităţile locale, titrează News.ro.

“Noi acordăm pentru lemnul care este deja certificat FSC un bonus de 10 lei pe metrul cub. Aceşti bani sunt daţi pentru a stimula firmele româneşti să investească în a se certifica. Practic au nevoie de personal în plus, au nevoie de proceduri în plus, este un cost în plus. Prin acest bonus sprijinim firmele româneşi să îşi obţină certificarea FSC”, a afirmat managerul de achiziţii din cadrul Schweighofer România, Vasile Varvaroi.

Compania promovează obţinerea certificării FSC a furnizorilor săi chiar dacă Forest Stewardship Council (FSC) a retras , în 17 februarie, certificarea companiei austriece pentru lemnul procesat.

Reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer au anunţat, la momentul respectiv, că vor dezvolta un plan de reasociere la Asociaţia pentru Certificare Forestieră şi că acuzaţiile privind o posibilă încălcare a standardelor de măsurare a lemnului erau ”surprinzătoare”.

A altă măsură pe care compania a luat-o pentru a evita aprovizionarea cu lemn tăiat ilegal a fost faptul că grupul i-a obligat pe toţi furnizorii să folosească un sistem propriu de monitorizare prin GPS a transporturilor de buşteni, numit Timflow.

Holzindustrie Schweighofer, care nu exploatează lemnul, ci doar îl cumpără de la circa 850 de furnizori din România şi de la furnizori din străinătate, a impus transportatorilor săi să îşi doteze, până la 3 aprilie, toate camioanele care fac transporturi către companie cu dispozitivul de urmărire prin GPS Timflow.

Potrivit reprezentanţiilor producătorului austriac, toate cele 600 de camioane care ajung la poarta fabricilor sale din România sunt monitorizate prin sistemul Timflow.

“Sistemul Timflow, inovativ în România, permite urmărirea cu exactitate a transporturilor de lemn din pădure până la destinaţia finală, minimizând aproape complet riscul încălcării legii de către furnizorii. (…)Acum nu mai există dubii”, a completat Varvaroi.

Compania se află sub presiunea organizaţiilor de mediu şi a unor clienţi, care au renunţat să mai cumpere produse ale grupului austriac.

În ultimele luni, lanţurile de bricolaj Hornbach, Leroy Merlin şi Brico Dépôt România au redus sau sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer, compania fiind acuzată de unele ONG-uri că ar achiziţiona lemn tăiat ilegal din pădurile României.

Compania respinge acuzaţiile, argumentând că 60% (adică 1,6 milioane de metri cubi) din lemnul prelucrat în România este importat, mai ales din state din Uniunea Europeană – în principal din Slovacia, Cehia sau Austria – şi din alte state europene, precum Rusia, Belarus sau Bosnia-Herţegovina.

În plus, firma de consultanţă finlandeză Indufor a examinat anul trecut toate procesele din cadrul Holzindustrie Schweighofer România, precum şi lanţul de aprovizionare şi toate fabricile din România, iar concluziile au fost pozitive.

“Concluzia raportului: sistemul de due diligence al Holzindustrie Schweighofer depăşeşte cu mult reglementările în vigoare şi e în perfectă conformitate cu standardele stabilite de Regulamentul EUTR”, au precizat reprezentanţii companiei.

Compania este cel mai mare procesator de lemn din România, dar are o cotă de doar 9% la achiziţiile de lemn din România, adică 1,2 milioane de metri cubi anual, potrivit reprezentanţilor companiei.

Divizia industrială a grupului Schweighofer operează în România trei fabrici de cherestea, care sunt amplasate în Sebeş, Rădăuţi şi Reci şi două fabrici de producţie a panourilor din lemn (Siret şi Comăneşti). Din 2002, de când a intrat pe piaţa din România, Holzindustrie Schweighofer a investit aproape 800 de milioane de euro.

Între 2010 şi 2016, Holzindustrie Schweighofer a investit peste 5,5 milioane de euro în proiecte sociale, educaţionale şi de mediu, iar printre cele mai importante se numără construirea unui centru de cazare pentru vârtsnici sau ridicarea unui centru de zi pentru copii.

Anul trecut, proprietarii şi administratorii de păduri din România au vândut circa 18 milioane de metri cubi de lemn către procesatori, din care regia de stat Romsilva are o cotă de peste 50%, cu peste 9 milioane mc.

Exploatarea lemnului din România s-a redus semnificativ după 1989, ca urmare a declinului unor industrii care folosesc lemnul.

Între 1965 şi finalul epocii comuniste, România exploata anual circa 25 milioane metri cubi de lemn din pădurile ţării, arată statisticile oficiale, nivelul fiind considerat suficient de către specialişti pentru a permite regenerarea pădurilor.

Totuşi, tăierile de lemn s-au făcut într-un regim mai puţin organizat după 1989, mai ales din pădurile retrocedate unor proprietari privaţi, spun specialiştii.

Citește și...